Finală epocală. CSM Târgovişte conduce ICIM Arad la general cu 2-1 după o victorie obţinută dramatic în „over-time”
- CSM Târgovişte s-a impus cu 77-75 în faţa rivalei, în meciul trei al finalei Ligii Naţionale. Coşul victorie a venit în prelungiri, în ultima secundă.
- ICIM Arad a egalat în timpul regulamentar, tot în ultima secundă, într-un moment în care avea un handicap de patru puncte (63-67).
Egalitatea de dinaintea „dublei” de la Târgovişte dintre CSM şi ICIM Arad nu putea decât să confere un şi mai mare echilibru pe parchet. Părăsite de pivotul Williams chiar înaintea ultimei părţi din seria finală, arădencele au venit sub Turnul Chindiei să câştige cel puţin un meci, pentru a fi sigure că decisivul se va juca pe teren propriu. Târgovişte avea de partea sa publicul şi dorinţa imensă de revanşă pentru titlul ratat sezonul trecut.
Totul sau nimic pentru ICIM Arad
Cum era de aşteptat, meciul a început cu mult nerv. În declaraţii, ambele conduceri se invitau la titulatura de favorită. Balanţa a fost egală, cel puţin în primele minute, atunci când doar Jenna Smith şi Chrissy Givens au strălucit în trupa lui Dan Fleşeriu. De partea cealaltă, lipsa lui Destiny aproape că nu a fost resimţită, din moment ce Monica Engelman şi Laura Broomfield s-au achitat de sarcini. Deşi arădencele au controlat startul de meci, CSM a revenit chiar în ultimul minut al primului sfert (19-16), reuşind să conducă pe tabelă chiar şi pe parcursul actului secund. Porsche Poole a confirmat evoluţia excelentă din meciul 2 al finalei. Aşa se explică incursiunile şi aruncările de la distanţă reuşite. N-a fost de ajuns să oprească forsingul ofensiv al Aradului, care a avut o prestaţie generală mai mult decât mulţumitoare sub panoul advers, acolo unde Alina Crăciun şi-a dovedit valoarea pentru lotul campioanei. Per total, sfertul a fost adjudecat de oaspete (19-12), însă la general diferenţa era de doar 4 puncte (35-31) în favoarea ICIM-ului.
Greşeli neforţate cauzate de miză
Revenirea de la cabine a adus revitalizarea în tabăra celor de la Târgovişte. După doar 3 minute, gazdele reveniseră pe tabelă. Acum, avantajul de 4 puncte era în favoarea lor şi aşa a rămas până spre finalul sfertului al treilea. Acest lucru a fost cauzat de tensiunea apărută pe parchet. Importanţa şi miza şi-au spus cuvântul, altfel nu se explică ratările de la libere în ambele tabere, posesiile cedate cu o uşurinţă teribilă, precum şi aruncările ratate din poziţii facile. Coroborate cu faulturile personale, ultima parte se anunţa incendiară.
Din nou final de infarct sau cum să recuperezi 4 puncte într-o secundă
În ultimul sfert s-a plecat ca în momentul primului fluier, adică de la un scor egal (42-42). Jence Rhoads a continuat seria punctelor, în timp ce Dan Fleşeriu a contracarat cu duetul Smith-Stanford. Contraatacul a fost din nou arma preferată a CSM-ului. Prin intermediul acestei metode s-a realizat un ecart de 6 puncte, anulat de la o aruncare de la mare distanţă reuşită de Monika Boriga-Broşovszki şi de un coş cu fault realizată de Broomfield.
A urmat time-out-ul cerut de Fleşeriu. Poole a replicat şi a adus formaţia gazdă la 7 puncte avans cu un minut şi jumătate înainte de final. Cu doar o secundă înainte de punctul final, diferenţa a scăzut până la 4 puncte. La fel ca în ultima partidă directă, Coker a aruncat însă de la mare distanţă, a marcat şi în acelaşi timp a obţinut faultul şi aruncarea suplimentară care a trimis meciul în prelungiri (scor 67-67).
Târgovişte a câştigat de această dată în „over-time”
La fel ca în precedenta întâlnire s-a intrat din nou în over-time. Situaţia a fost oarecum asemănătoare, cu Aradul în postura echipei care putea să profite de trendul ascendent moral, datorită punctelor marcate în ultima secundă. Aproape blocate psihologic de finalul incandescent, CSM Târgovişte s-a văzut condusă şi cu 4 puncte în debutul sfertului suplimentar. Cu toate acestea, a găsit resursele necesare să revină, graţie aruncărilor bifate de Porsche Poole. Cu 23 de secunde înainte de final, scorul era egal (75-75), însă Aradul avea atacul. Acesta a fost ratat, prilej perfect pentru Porsche Poole să marcheze şi să o readucă pe CSM la conducerea generală. Meciul patru este programat miercuri de la ora 20:15. CSM Târgovişte are o primă şansă de a recâştiga trofeul pierdut anul trecut în faţa Aradului.
CSM Târgovişte – ICIM Arad 77-75 (19-16, 12-19, 19-15, 25-25, 10-8)
Sala „Sporturilor” Târgovişte
Spectatori: 1.800
CSM Târgovişte: Porchia Green 8 (2×3), Claudia Uşurelu, Laria Stănciulică, Britney Jones 3, Selena Kirberg, Jenna Smith 13 (1×3), Andreea Huţanu 3 (1×3), Ancuţa Stoenescu, Porsche Poole 22 (3×4), Lenita Stanford 6, Chrissy Givens 22 (1×3).
Antrenor: Dan Fleşeriu.
ICIM Arad: Adela Mercea, Jence Rhoads 20 (2×3), Andra Manea, Diana Moraru, Donica Cosby 7 (1×3), Monika Boriga-Broşovszki 5 (1×3), Laura Broomfield 14, Luminiţa Manta, Monica Engelman 9, Alina Crăciun 3, Monique Coker 17 (1×3).
Antrenor: Jose Araujo.
Articol scris de Mădălin Răducu
sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/baschet/finala-epocala-csm-targoviste-conduce-icim-arad-la-general-cu-2-1-dupa-o-victorie-obtinuta-dramatic-in-over-time-12599356