Prima victorie în Turcia!
CS Municipal Târgoviște – Cannakale Belediyespor 3 – 1 (25-23, 25-21, 15-25, 25-19)
Victoria cu Dinamo din primul amical al toamnei pentru CS Municipal Târgoviște nu a fost întâmplătoare. Vicecampioana României la volei feminin a reușit un nou rezultat notabil în jocurile test stabilite în această toamnă. De data aceasta, formația noastră a trecut de o reprezentantă a unuia dintre cele mai puternice campionate din Europa, cel al Turciei. În primul meci din turneul de la Istanbul, CS Municipal a trecut cu scorul de 3-1 de formația Cannakale Belediyespor.
„Am jucat mai bine decât am făcut-o cu Dinamo. Avem convingerea că suntem pe drumul cel bun, iar după ce lotul va fi complet și jucătoarele care au fost la loturi se vor integra, vom arăta mai bine”, ne-a declarat Stefano Micoli, antrenorul echipei dâmbovițene.
Următoarea confruntare pentru CS Municipal este progrmată pe 2 octombrie în compania gazdelor de la Sarıyer Belediyesi Spor Kulübü.