Posts

Cristian Savu, director CSM Târgoviște: „Cele mai importante aprecieri sunt cele ale oamenilor, ale suporterilor!”


  • Domnule director, a fost o vară agitată la CSM Târgoviște…
  • Da, da… Așa se întâmplă la un club cu multe secții, cu multe probleme și cu multe responsabilități. Nu ne plângem pentru că toată lumea din fenomen cunoaște realitatea. Adevărul este că în sportul de performanță nu prea există vacanțe.
  • Mulțumit de ce s-a întâmplat în anul competitional precedent?
  • În mare parte, da. Am obținut rezultate notabile atât la sporturile individuale, cât și la echipe. Avem titluri naționale, medalii la multe întreceri importante pe plan national. Per total am avut un sezon mulțumitor spre bun.
  • Care credeți că au fost cele mai bune lucruri petrecute în mandatul dumneavoastră de până acum?
  • Nu mă puneți să mă laud singur, că nu-mi place. Oamenii, târgoviștenii să aprecieze. În schimb vă pot spune ce mi-am dorit foarte mult și s-a îndeplinit. Am vrut cu tot dinadinsul să facem sala de atletică grea și am reușit. Un pic mai târziu decât ne-am fi dorit, dar acum sportivii se pregătesc și se recuperează în condiții normale. Rezultatele echipelor de baschet au fost remarcabile în stagiunile precedente. Colaborarea cu CSȘ Târgoviște a dat roade și fetele au obținut două medalii foarte importante. Apoi ar fi medalia de la volei. Mi-a dorit mult să revenim pe podiumul national și am reușit. Cu emoții, dar s-a terminat cum ne-am dorit. La sporturile individuale lucrurile au mers normal. Adică bine. Atât boxerii, cât și radio-orientariștii sau judoka au reușit să obțină rezultate bune.

csm targoviste

  • În ciuda celor spuse mai sus, au existat multe momente în care clubul a avut parte de critici.
  • E normal. Dacă am fi fost perfecți, nu mai existau aceste discuții și critici. Nu îmi place să comentez părerile jurnaliștilor sau ale oamenilor de sport. E firesc să avem opinii…
  • Care este situația echipei de baschet?
  • Spre bucuria noastră și a celor care apreciază acest sport, vom juca în prima ligă și în sezonul viitor. Am primit acceptul FRB și vreau să vă spun că au început pregătirile. Sperăm să reușim închegarea unei echipe, care să se prezinte bine în viitorul campionat. Împreună cu domnul Cătălin Tănase, lucrăm la o strategie pentru sezonul următor și îi vom ține la current cu noutățile pe iubitorii acestui sport din Târgoviște.
  • Credeți că se va soluționa diferendul cu George Dikeoulakos?
  • Eu am speranța că da, dar mai întâi trebuie ca justiția să-și spună punctul de vedere final. De aceea nu vreau să discut prea mult pe marginea acestui subiect. Nu de teamă, nu din neștiință. Consider că într-o astfel de speță, e incorect să te antepronunți.
  • Voleiul ce își propune pentru sezonul următor?
  • O performanță asemănătoare cu cea din campionatul încheiat la finele primăverii. Poate și mai mult. E devreme să ne pronunțăm, dar cred că am reușit să formăm o echipă bună, care să se lupte pentru medalii.
  • E greu să fii directorul unui club finanțat din fonduri publice?
  • V-am spus că n-am de gând să mă laud, n-am de gând să mă plâng. Am ales să conduc acest club și tot cee ace trebuie să fac e să mă concentrez pe activitatea mea.
  • Credeți că noul sezon competitional va fi, din punct de vedere al rezultatelor, mai bun decât precedentul?
  • Nu pot ști. Noi facem totul pentru ca sportivii și antrenorii să beneficieze de condiții de performanță. Asta e datoria mea, a directorului. Bineînțeles, că nu le fac eu pe toate. Am o echipă bună alături, oameni dedicați, care desi nu ies în față, așa cum se întâmplă cu sportivii, muncesc mult și bine pentru ca actorii principali să poată obține aceste rezultate. Nu o fac prea des, dar ăsta e un moment excelent pentru a le mulțumi și de a-i asigura de toată aprecierea mea.
  • Pentru fani, aveți un mesaj?
  • Tot ce îmi doresc e să-i convingem că merităm sprijinul lor. În definitive, ei sunt cei care ne judecă și ne spun unde suntem, ce valoare avem. Dacă ei sunt mulțumiți, înseamnă că am muncit bine.

Super-greul Andrei Grigore a obținut argintul la Campionatul Național de Tineret!


Secția de box a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște și-a îmbogățit palmaresul cu o medalie de argint obținută la Campionatele Naționale de Tineret obținută de Andrei Grigore, fostul campion al României la categoriei super-grea, pierzând în finală din cauza unei accidentări suferită la mână.

În primul tur, pugilistul de la Clubul Sportiv Municipal a trecut prin k.o. de Eduard Stefi, sportiv legitimat la CS Municipal Craiova. În repriza a doua a meciului, olteanul a fost doborât de Grigore, care a dat în semifinale peste Florin Stan.

Contra adversarului de la Rapid București, Andrei Grigore a avut mai mult de lucru, iar dificultatea partidei a lăsat urme, dâmbovițeanul accidentându-se la mână.

Problemele medicale aveau să-l coste pe sportivul pregătit de reptuatul tehnician Nicu Tamaș pentru că în ultimul act al competiției, acolo unde trebuia să-i dea replica lui Ion Florescu (CSM Bacău), nu a mai putut face față meciului, iar medicul a oprit meciul pentru că pugilistul nostru nu mai putea lovi cu mâna accidentată.

Pentru secția de box urmează alte întreceri importante, prima de anvergură fiind Campionatul Național Feminin, acolo unde Nicu Tamaș speră să obțină un titlu național cu sportivele pe care le pregătește.

Voleibalistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au început antrenamentele!


Componentele echipei de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au început pregătirea pentru noul sezon! Sub comanda noului tehnician, sârbul Dragan Nesic, opt dintre jucătoarele care vor evolua pentru echipa noastră în stagiunea 2019-2020 se antrenează de zor, urmând ca în scurt timp să se alăture și voleibalistele care au răspuns convocărilor la loturile naționale.

Astfel, la primele antrenamente programate în această săptămână, au luat parte următoarele jucătoare: Litovchenko, Sredic, Prokopic, Starcevic, Vukomanovic, Balae, Pamfil.

Sportivele Clubului Sportiv Municipal, care au răspuns convocărilor echipelor naționale, sunt: Calotă, Trică, Buterez și lka Van der Vyver. Tot într-o acțiune naționalei se află și Alex Cosma, secundul formației noastre, care îndeplinește un rol similar și la selecționata României.

Tot în această perioadă, conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgoviște va mai perfecta un transfer important pe care-l vom anunța curând pe site-ul oficial.

Staff-ul tehnic condus de Dragan Nesic îi mai cuprinde pe Gabriel Enache,  Rareș Stoica, FlorinGheorghe, Alin Călinescu, Dragoș Ioanovici și Dragoș Bizdrigheanu.

CSM Târgoviște „se mută” la națională! Șase jucătoare, un antrenor și fizioterapeutul echipei noastre de volei au primit convocările!


Parcursul excelent al echipei noastre de volei în sezonul recent încheiat a atras atenția oamenilor care conduc destinele echipei naționale a României. Șase dintre componentele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au fost convocate pentru viitoarele acțiuni ale primei reprezentative a României, alături de acestea prezentându-se în cantonamentul „tricolorelor” și antrenorul secund Alex Cosma, dar și fizioterapeutul Rareș Stoica.

Astfel, în cantonamentul de la Alexandria au ajuns Rodica Buterez, Lorena Ciocian, Mihaela Jeremic, Isabela Marciu și Alexandra Trică, celor cinci urmând să li se alăture și Diana Calotă, care va ajunge la lot mai târziu după ce a suferit o intervenție chirurgicală imediat după încheierea campionatului.

ALEXANDRA TRICĂ, NOUL CĂPITAN AL NAȚIONALEI

Revenirea Alexandrei Trică în lotul echipei naționale a coincis cu un alt moment important. În urma votului liber exprimat de toate voleibalistele lotului, jucătoarea legitimată la Târgoviște a devenit căpitanul echipei, aceasta fiind preferată de majoritatea covârșitoare a colegelor.

„Portocala” e din nou mecanică! CSM Târgoviște e în finala Cupei României!


CS Municipal Târgoviște e în finala Cupei României de volei feminin! La o săptămână distanță după ce fetele noastre reușeau să cucerească bronzul campionatului intern a venit semifinala cu CSM Lugoj pe care aceleași fete minunate au câștigat-o fără drept de apel, încununând astfel sezonul revenirii orașului nostru în top class-ul acestui sport.

Meciul cu CSM Lugoj a fost fără istoric. Scăpate de presiunea obținerii unei performanțe notabile odată cu clasarea pe podium, dâmbovițencele s-au dezlănțuit în semifinala de la Alexandria, călcându-și în picioare adversara. E drept, dintre toate cele patru echipe calificate la turneul final, Lugojul era echipa cotată cu cele mai mici șanse la obținerea trofeului, dar asta nu umbrește cu nimic performanța Târgoviștei, mai ales că vorbim despre o competiție în care outsiderele au reușit mereu lucruri frumoase.

Pentru echipa noastră calificarea în ultimul al al Cupei României înseamnă atingerea obiectivului cu vârf și îndesat. CSM e acolo unde și-a dorit și unde a meritat, în ciudat tuturor răutăților aruncate cu nonșalanță din diverse părți.

Mâine e o nouă zi. O zi în care orice e posibil, chiar dacă numele adversarei e mult mai impunător. De-a lungul sezonului, CS Municipal a bătut ambele super-puteri ale campionatului și asta ne dă dreptul să sperăm că o mai putem face o dată. Pentru noi, cei care le urmărim pe fete din tribune, televizon sau din fața calculatorului ar fi o bucurie enormă. Evident, nu vom face o tragedie dacă nu vom izbândi, dar știm sigur că prin venele acestor fete minunate curge sânge războinic și că tocmai forța viitoarei adversare le va face să lupte până la ultima picătură de energie pentru a ne aduce cupa la Târgoviște.

CSM Târgoviște – CSM Lugoj 3-0 (25-15, 25-15, 25-23)

CSM Târgoviște: S. Klisura 16 p, R. Buterez 2 p, D. Djuric 9 p, D. Calotă 2 p, A. Trică 12 p, T. Sredic 9 p, J. Alajbeg 11 p.

Antrenor: V. Luka

CSM Lugoj: A. Petra 10 p, I. Cauc 2 p, N. Kocic 11 p, E. Babic 8 p, I. Dinic 2 p, N. Jakic 2 p, R. Roman 6 p.

Antrenor: U. Segrt.

Campioane de meserie! CSȘ-CSM Târgoviște a cucerit titlul național la U20


Echipa de baschet feminin a CSȘ-CSM Târgoviște s-a încoronat drept regină a baschetului feminin românesc la categoria de vârstă sub 20 de ani. Fetele pregătite de Cătălin Tănase au avut un parcurs impresionant în sezonul 2018-2019, obținând medaliile de aur după 12 victorii din tot atâtea jocuri disputate.

A fost un campionat în care echipa dâmbovițeană și-a demonstrat superioritatea la toate capitolele, succesul final venind normal după modul în care s-au desfășurat ostilitățile pe tot parcursul întrecerii.

Podiumul național a fost completat de către învinsa din ultimul meci, Liceul Teoretic Nagy Mozes din Tg. Secuiesc, care a ocupat poziția secundă și Napoca Baschet Cluj Napoca, clasată pe locul al treilea.

Lotul folosit de Cătălin Tănase pentru acest turneu a fost: Nicoleta GHITA, Carla POPESCU, Denisa VATI, Cristina ANASTASESCU, Claudia CRISTEA, Teodora DUMITRU, Stefania CATINEAN, Laura VAIDA, Raluca DIACONESCU, Ilinca PAUN, Laura BREBENE, Maria TANASE, Anamaria VIRJOGHE, Luiza VREME, Theodora DIACONESCU, Alexandra ROBOTIN,  Maria PETROF, Selena DUMITRESCU, Ioana MOSOIU  

Antrenori: Cătălin Tănase – principal, Larisa Toma, Marian Enache – secunzi.

 

Totul pentru bronz! Sâmbătă, cu Bacăul, un meci cât un campionat


Sâmbătă, 23 martie 2019, poate fi ziua care va consfinți revenirea voleiului feminin din Târgoviște în elita națională. După pauza de un sezon în care am fost excluși de pe podiumul Diviziei A1, a sosit momentul să revenim acolo de unde nu trebuia să lipsim nicicând. Meciul cu Știința poate fi finalul cursei pe care Valerijan Luka și fetele sale l-au străbătut în acest campionat anevoios. Cu șase puncte avans avem deja un ascendent în fața adversarelor din weekend, însă o victorie ar rezolva totul încă de la prima înfățișare din play-off.

Cu siguranță nu o să fie simplu, Elevele lui Florin Grapă vin la Târgoviște mai determinate ca oricând. Au în spate un parcurs european impresionant, cu semifinală de CEV Cup, trebuie să-și apere medaliile de bronz câștigate sezonul trecut în fața fetelor noastre și au nevoie doar de un rezultat pozitiv pentru a mai putea spera la o minune.

Pentru noi lucrurile par mai simple, dar e doar o iluzie. Când astrele se aliniază atât de bine pentru tine, nu ai voie să irosești șansa. Publicul târgoviștean și iubitorul de sport din întreg județul au nevoie de rezultate, care să-i facă să simtă din nou importanți și respectați. Pentru ei, fetele noastre nu trebuie să rateze oportunitatea ivită. Un succes în meciul de sâmbătă le-ar așeza definitiv la sufletele târgoviștenilor îndrăgostiți de sport și pentru asta e nevoie de spirit, inteligență și multă dorință de a reuși!

Sâmbătă, 23 martie 2019, echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște întâlnește Știința Bacău, într-un meci contând pentru prima etapă a play-off-ului Diviziei A1. Partida va începe la ora 18.00 și se va disputa în Sala Sporturilor din Târgoviște, accesul spectatorilor fiind gratuit.

Duelul dintre CS Municipal Târgoviște și Știința Bacău are o importanță majoră în stabilirea echipei care va cuceri medaliile de bronz în sezonul 2018-2019. Diferențiate de 6 puncte în clasament, cele două adversare de sâmbătă se vor mai înfrunta și la Bacău, însă un succes al târgoviștencelor în partida din weekend le oferă prima șansă de a încheia campionatul pe ultima treaptă a podiumului național.

Programul CSM-ului în play-off este următorul:

23 martie 2019: CS Municipal Târgoviște – Știința Bacău;

30 martie 2019: CSM Lugoj – CS Municipal Târgoviște;

6 aprilie 2019: CS Municipal Târgoviște – CS Volei Alba Blaj;

10 aprilie 2019: CSM București – CS Municipal Târgoviște;

13 aprilie 2019: CS Municipal Târgoviște – Dinamo București;

20 aprilie 2019: Știința Bacău – CS Municipal Târgoviște:

24 aprilie 2019: CS Municipal Târgoviște – CSM Lugoj;

1 mai 2019: CS Volei Alba Blaj – CS Municipal Târgoviște;

4 mai 2019: CS Municipal Târgoviște – CSM București;

8 mai 2019: Dinamo București – CS Municipal Târgoviște.

Clasament locurile 1-6 la finalul sezonului regulat:

  1. CS Volei Alba Blaj 43p
  2. CSM București 38p
  3. CSM Târgoviște 32p
  4. Știința Bacău 26p
  5. CSM Lugoj 15p
  6. Dinamo București 13p

Ziua în care am învins titanii! Cea mai bună echipă de club din sportul românesc a pierdut la Târgoviște!


Volei Alba Blaj a venit la Târgoviște din postura celei mai bune echipe de club din sportul românesc din ultimii ani. Cu două finale europene în buzunar, formația pregătită de Darko Zakoc pornea din postura super-favoritei în duelul din vechea cetate de scaun și după primul set al duelului din Polivalentă se părea că totul este în grafic pentru trupa care se pregătește de ultimul act al CEV Cup, a doua competiție valorică a voleiului feminin de pe bătrânul continent. 25-14 scurt pentru Alba Blaj într-o manșă în care fetele noastre nici nu s-au dezmeticit bine.

Fanii târgovișteni au privit neputincioși cum punctele se adunau în dreptul vizitatoarelor și au crezut că vor asista la un soi de „blitzkrieg” al musafirelor, care și-au propus să nu piardă prea mult timp prin Polivalentă.

Iluzia unui succes facil al vicecampioanei României s-a spulberat în setul secund. Cu o altă față, CSM a început munca de jos. Fetele noastre au adunat punctele precum furnicile și au reușit un set 2 excelent, egalând situația și reușind ceea ce puține echipe din Divizia A1 au izbutit în actualul sezon intern: să le „fure” un set superstarurilor de la Blaj.

De la 1-1 direcția meciului s-a schimbat. Fetele lui Luka Valerijan au simțit că se poate, iar oaspetelor au început să nu le mai iasă totul ca la carte. CSM a jucat excelent și în setul al treilea pe care l-au și câștigat, trecând în avantaj și asigurându-și un punct important în bătălia de la distanță pentru broznul național pe care o poartă cu Știința Bacău.

La 2-1, Darko și-a cravașat mai abitir jucătoarele, dar setul 4 a fost destul de echilibrat. Până la urmă, ardelencele și-au dovedit clasa și au împins duelul într-un decisiv mai puțin anticipat de specialiști.

Finalul a fost apoteotic. Avându-i în spate pe suporterii veniți să vadă cuplajul din această seară, de la Sala Sporturilor, târgoviștencele s-au luptat cu o determinare incredibilă. Au trecut peste startul prost și în ciuda oboselii acumulate au reușit să treacă la timonă. Ba chair au pus 3-4 puncte între ele și adversare, oferindu-le suporterilor visul pe tavă. La 14-10, vicecampioana a mai zvâcnit o dată. A făcut trei puncte consecutive, dar n-a mai avut vlagă pentru o revenire, care, cel mai probabil, le-ar fi oferit și oportunitatea unui succes, de-acum nesperat.

CSM Târgoviște a făcut 15-13, a închis setul și meciul, administrându-i Blajului primul eșec stagional.

Casetă tehnică

CSM Târgoviște – Volei Alba Blaj 3-2 (14-25, 25-22, 25-21, 21-25, 15-13)

Târgoviște: S. Klisura 20p, G. Bălae 7p, R. Buterez, M. Jeremic, D. Djuric 7p, A. Lakovic, D. Calotă 1p, T. Sredic 14p, A. Trică 2p, T. Pusic, J. Alajbeg 29p, M. Pamfil, L. Ciocian, R. Marciu.

Antrenor Valerijan Luka

Blaj: I. Baciu 21p, M. Aleksic 3p, N. Ninkovic 10p, A. Lazarevic, S. Miclăuș, S. Newcombe 19p, L. Kitipova 7p, R. Rus, K. Zhidkova, M. Karakasheva 19p, M. Vujovic, V. Delros, N. Onyejekwe 2p.

Antrenor: Darko Zakoc. 

 

„Casă” nouă pentru pugliștii Clubului Sportiv Municipal Târgoviște!


„Un vis împlinit”. Așa a caracterizat maestrul Nicu Tamaș inaugurarea sălii de atletică grea a CLubului SPortiv Târgoviște, sală care a devenit, începând din această săptămână, noua casă a pugiliștilor celui mai galonat antrenor dâmbovițean din istoria acestui sport.

În prezența autorităților locale, noua sală este dotată la cele mai înalte standarde, oferindu-le boxerilor șansa de a se pregăti și a se recupera așa cum merită. Finalizarea lucrărilor poate fi considerată o realizare a actualei conduceri a CSM, directorul interimar Cristian Savu anunțând încă de la preluarea funcției că își dorește să le ofere sportivilor secției de box, cele mai bune condiții de antrenament: „Nu vreau să-mi asum vreun merit special. Fără sprijin din partea autorităților nu am fi reușit să îmi duc la bun sfârșit planul. Pentru mine e foarte improtant ca sportivii noștri să beneficieze de o sală modernă. În anul 2019, pentru a pretinde rezultate, trebuie să le oferi condiții sportivilor”, a punctat Savu.

Nicu Tamaș, omul care  a dat județului singurii campioni naționali de seniori din istoria boxului dâmbovițean a vorbit vădit emoționat: „Sincer, e un vis împlinit. Ne-am chinuit mult în condiții insalubre, dar și așa am reușit să ținem steagul sus. Acum avem o sală de top, care ne obligă la rezultate de top. Sunt încântat, mai ales că avem și saună, avem dușuri, avem un ring, avem echipament”, a spus Tamaș.

La inaugurarea locației au participat primarul Cristian Stan și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu.

Galerie foto. Voleibalistele și antrenorii CSM-ului, la școala Coresi din Târgoviște!


Acțiunile de selecție ale secției de volei din cadrul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște continuă în școlile din oraș. Miercuri, 13 februarie, jucătoare și antrenori ai echipei dâmbovițene s-au aflat la Școala Coresi, unde au încercat să le explice micuților cât de importantă este mișcarea și ce satsifacții îți poate aduce practicarea unui sport de performanță.

În această perioadă, tehnicienii din cadrul secției de volei vor forma mai multe grupe de inițiere în cadrul Clubului Sportiv Municipal, sub îndrumarea antrenorului Dragoș Bizdrigheanu. La antrenamente vor participa și jucătoare de la echipa mare, dar și ceilalți antrenori din cadrul clubului.