Aproape de semifinale
CS Municipal Târgoviște – Phoenix Galați 80 – 70 (27 – 13 8 – 21 20 – 19 25 – 17)
Campioana a trecut cu bine peste primul obstacol din sferturile de finală a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Târgoviștencele au învins Phoenix Galați, una dintre surprizele actualului sezon, însă prima partidă a seriei nu a fost deloc ușoară pentru elevele lui Dan Fleșeriu.
După un prim sfert dominat categoric de fetele noastre, au urmat 10 minute în care oaspetele au arătat că-și merită, cu prisosință, locul între primele opt echipe ale României în acest sezon. Phoenix a reușit să se apropie la doar un punct și echilibrul a fost cuvântul de ordine în Sala Polivalentă din Târgoviște.
În ultima jumătate a meciului, tensiunea a crescut și mai mult, mai ales că, la un moment dat, gălățencele au trecut la conducere. Situația nu s-a menținut foarte mult pe tabela de scor. CSM a strâns din dinți și a revenit în mod spectacuos chiar în finalul sfertului al treilea, pentru ca în ultimele 10 minute campioana să-și aigure victoria și un avantaj important în situația generală a meciului.
Pentru campioana din Târgoviște urmează meciul de la Galați, programat duminică, de la ora 17.00, în care va încerca să rezolve situația calificării mult mai clar decât a făcut-o joi.
Marcatoare CSM: P. Green 11, A. Orosz 5, A. Huțanu 5, M. Coker 17, A. Stoenescu 7, P. Poole 25, C. Givens 10.