Cinci medalii la Turneul International „Memorialul Dorin Filip” de la Rovinari
Sportivii antrenati de maestrul Nici Tamaș s-au clasat dupa cum urmeaza: Cristea Catalin 91 kg seniori – locul I, Grigore Andrei 91 kg juniori – locul I, Moise Sebastian 80 kg juniori – locul I, Băjan Andrei 49 kg seniori – locul II si Stefan Gabriel 52 kg tineret – locul II.
„A fost un turneu foarte puternic la care au participat sportivi din Belgia, Ungaria, Serbia si Romania. De asemenea, au fost prezente loturile nationale de juniori si tineret ale Romaniei, inclusiv campionii europeni de la U22, Ionel Jitaru si Adrian Pița. Comportare foarte buna a sportivilor nostri, de care sunt foarte multumit, aceste meciuri fiind foarte importante pentru pregatirea campionatelor nationale” a declarat antrenorul targovistean Nicu Tamaș.