Dinamo și CSM se bat pentru un loc în semifinalele cupei
Dinamo Romprest București – CS Municipal Târgoviște. Marți, ora 14.00. Sala Dinamo
Voleibalistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște încearcă să obțină o calificare istorică în semifinalele Cupei României la volei feminin. Jucătoarele pregătite de Dragan Nesic dau piept cu Dinamo București, una dintre cele mai incomode adversare dintre cele rămase în această fază a competiției.
Amânată până la această dată după ce oficialii clubului bucureștean au cerut acest lucru, dubla dintre Dinamo și CSM debutează cu un joc pe terenul grupării din Capitală. Meciul se anunță foarte dificil pentru dâmbovițence, însă rezultatele înregistrate în acest an ne dau speranțe în obținerea unei noi performanțe din parte jucătoarelor noastre.
Returul „dublei” dintre CSM și Dinamo este programat miercuri, 18 februarie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgoviște