Duș rece la Cluj


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a suferit o înfrângere sâmbătă, în deplasarea de la Cluj. Dâmbovițencele au cedat la o diferență semnificativă în Ardeal, scor final 88-54. Fetele noastre nu au prins cea mai bună formă la ora meciului și s-au văzut învinse la finalul celor 40 de minute. Deși înainte de pauza mare Municipal a dat semne de revenire, banca scurtă și serioasele probleme de lot și-au spus cuvântul în acest meci. De remarcat evoluția foarte bună a jucătoarei Anamaria Vîrjoghe. Tânăra de 17 ani a fost cea mai eficientă jucătoare a CSM-ului, reușind 11 puncte, 3 recuperări și un capac în cele 18 minute petrecute pe parchet.

CSM a depus contestație la finalul meciului!

Staff-ul tehnic al echipei nostre a depus o contestație la finalul meciului de la Cluj. Oficialii noștri au contestat dreptul de joc al jucătoarei cu numărul 21 de la echipa adversă, Naketia Marie Swanier, pe motiv că aceasta a fost transferată după perioada impusă de Federație, și anume 28 februarie. Vom aștepta un răspuns din partea FRB, iar în cazul în care acesta va fi favorabil nouă, CSM va câștiga meciul la masa verde.

Echipa noastră va susține următorul meci pe  teren propriu, miercuri, de la ora 18.00, împotriva formației CSM Satu Mare. Vă așteptăm în număr cât mai mare la Sala Polivalentă.