Posts

O noua misiune facila!


CSM Târgovişte – Nova Vita Tg. Mureş. Luni, ora 18.30, Sala Sporturilor din Târgovişte

Campioana începe săptămâna cu meci oficial. După confruntarea cu Rapid, CSM primeşte vizita unei alte formaţii modeste din campionatul intern. Nova Vita Tg. Mureş nu este echipa la care jucătoarele pregătite de Dan Fleşeriu să se gândească temător.

În mod normal, fetele noastre nu vor avea nicio problemă în a-şi adjudeca două puncte şi a-şi îmbunătăţi coşaverajul în faţa unei rivale modeste, fără şanse la accederea în play off.

CSM-ul mai bifeaza un succes in deplasare


CSM Satu Mare – CS Municipal Târgovişte 0 – 3 ( 21-25, 13-25, 26-28)

Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte arată din ce în ce mai bine. Şi nu doar rezultatele dovedesc asta ci şi pretaţiile pe alocuri încântătoare ale jucătoarelor pregătite de Dragan Nesic. Una dintre aceste prestaţii apreciate ale formaţiei noastre a avut loc şi în această seară, când Calotă şi compania au câştigat alte trei puncte esenţiale în lupta pentru ocuparea unui loc în play-off-ul Diviziei A1.

Dacă în turul campionatului dâmboviţencele s-au forţat din plin pentru a răpune tânăra trupă a lui Pricop, de data aceasta lucrurile au fost mult mai simple. Doar setul al treilea a fost mai disputat, restul meciului fiind dominat autoritar de fetele noastre.

Cu alte trei puncte aduse de pe terenul fetelor de la Satu Mare, CS Municipal îşi continuă parcursul ascendent, iar şansele de a fi una dintre cele patru echipe calificate în play-off, cresc de la o etapă la alta.

Atenţie la Satu Mare


CS Municipal Satu Mare – CS Municipal Târgovişte. Sâmbătă, ora 18.00. Sala Sporturilor din Satu Mare

Cu un moral de fier după victoria senzaţională repurtată săptămâna trecută în faţa unui alt CSM, celdin Bucureşti, echipa dâmboviţeană se deplasează în nord vestul ţării pentru duelul cu incomoda echipă din Satu Mare.

Confruntarea de sâmbătă se anunţă extrem de interesantă, dar şi foarte periculoasă pentru jucătoarele lui Dragan Nesic, care trebuie să fie foarte atente pentru a nu avea parte de surprize neplăcute. Ce-i drept, ardelencele au pierdut câteva piese grele în pauza dintre tur şi retur, dar chiar şi în aceste condiţii partida de la Satu Mare nu trebuie tratată superficial de dâmboviţence.

Campioana şi-a făcut datoria!


CSM Târgovişte – Rapid Bucureşti 112 – 48 (34-18, 33-11, 28-11, 17-8)

Confruntarea cu Rapid poate fi trecută la categoria “meciuri ce trebuie bifate”. Şi campioana a reuşit să-şi satisfacă publicul numeros prezent la Sala Polivalentă, marcând peste 100 de puncte şi câştigând la o diferenţă confortabilă, aşa cum toată lumea se aştepta.

Andreea Orosz nu a debutat pentru noua sa echipă, dar a luat loc pe banca de rezervă, acolo unde a primit toate informaţiile necesare acomodării de la prietena sa, Andreea Huţanu, ţinută departe de teren de o accidentare păcătoasă. În aceeaşi situaţie s-au aflat şi Caddy Whittington, Raluca Alecu sau Claudia Uşurelu, indisponibile şi pentru acest duel intermediar.

Marcatoarele Municipalului în partida de miercuri au fost:

Green 5, Kirberg 14, Dincă 12, Coker 19, Stoenescu 18, Watson 16, Poole 8, Givens 20.

„Dublă” în Polivalentă!


CSM Târgoviște – Rapid București. Miercuri, ora 18.30. Sala Sporturilor (Târgoviște)

După cele două victorii repurtate în Ardeal, CS Municipal Târgoviște susține două meciuri pe teren propriu. Miercuri, de la 18.30, campioanele vor da piept cu Rapid București, în Sala Sporturilor, în vreme ce luni, 26 ianuarie 2015, tot de la ora 18.30, CS Municipal va primi vizita echipei Nova Vita Tg. Mureș.

Andreea Orosz a semnat cu CS Municipal Târgoviște


Conducerea echipei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a perfectat transferul jucătoarei Andreea Orosz, de la CSM Satu Mare.

În vârstă de 29 de ani, Andreea Orosz a fost căpitanul grupării din nord-vestul țării, fiind una dintre cele mai importante jucătoare din România la acest moment. Orosz a semnat chiar în această dimineață cu CSM Târgoviște și se va alătura lotului dâmbovițean încă din această săptămână.

Carte de vizită

Post: extremă

Naționalitate: Romana

Data nașterii: 19.02.1986

Înălțime: 180 cm

A mai jucat la: U. Cluj și ICIM Arad

Misiune îndeplinită!


CSM Satu Mare – CS Municipal Târgoviște 66 – 93 (17 – 32, 15-28, 12 – 18, 22-15)

Campioana a scos maximum din dubla deplasare făcută în Ardeal. După Oradea și Satu Mare s-a înclinat în fața trupei lui Dan Fleșeriu, la o diferență la fel de consistentă ca și cea din meciul disputat în urmă cu două zile.

Formația noastră a reușit să tranșeze meciul încă din prima jumătate, chiar dacă din punct de vedere defensiv lucrurile nu au stat foarte bine. Fără Whittington , Ușurelu, Coker și Alecu (toate accidentate), Municipal a făcut față cu brio „dublei” din această săptămână, iar în meciul cu Satu Mare principala marcatoare a fost Givens cu 19 puncte.

Celelalte marcatoare ale CSM-ului în meciul disputat în această dimineață au fost: Huțanu 12, Dincă 5, Stoenescu 12, Watson 12, Poole 15, Green 12, Kirberg 6.

Minunaaaaaat!


CSM Târgoviște – CSM București 3 – 1 ( 26:24, 22:25, 25:23, 25:19 )

O victorie absolut superbă a reușit în această seară echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște în fața „galacticelor” de la CSM București. Un meci care părea inegal între două formații diferențiate de sume uriașe de bani s-a dovedit un adevărat galop de sănătate pentru formația noastră.

Trei puncte uriașe și o victorie minunată în dreptul unei trupe pregătite de Dragan Nesic, care a jucat admirabil și a anulat toate avantajele lotului bucureștean înțesat cu vedete de primă mână. A fost o nouă seară de grație pentru sportul dâmbovițean, după cea reușită de aceeași echipă de volei pe terenul campioanei Știința Bacău. A fost o revanșă pe care jucătoarele noastre au ibutit să o ia pentru tam-tam-ul fără final făcut de oficialii „capitalistelor” după jocurile din play-off-ul campionatului trecut. A fost încă o dovadă că o echipă poate bate zece vedete. A fost… minunat!

Nimic nu e imposibil!


CSM Târgoviște – CSM București. Astăzi, ora 17.45. Sala Sporturilor (Târgoviște)

Ciocnirea „CSM-urilor” își consumă astăzi un nou episod important. După ce în sezonul trecut Târgoviște și București au luptat pentru locul cinci în campionatul Diviziei A1 de volei feminin, cele două combatante și-au schimbat obiectivele pentru noul sezon.

Echipa noastră vrea un loc în final – four, chiar dacă din punct de vedere financiar nu se poate compara cu formațiile aflate în momentul de față în careul de ași. Față de lotul pe care l-a aliniat la startul întrecerii, CSM Târgoviște are o singură noutate. Marta Siwka, liberoul care a evoluat și în trecut pentru prim divizionara dâmbovițeană.

De partea cealaltă, gruparea bucureșteană aliniază un lot de cinci stele, creat cu un buget de aproape un milion de euro. Super-vedete din Europa și nu numai au venit în Capitală pentru a evolua la echipa care-și propune câștigarea titlului național.

În tur, oaspetele de astăzi s-au impus cu 3-0, iar astăzi au prima șansă în opinia tuturor specialiștilor. Târgoviștea nu se teme, dar rămâne cu picioarele pe pământ. Un punct sau puncte câștigate cu CSM București înseamnă mult.

Victorie logică!


Universitatea CS Oradea – CS Municipal Târgoviște 44 – 75 (16-24, 10-15, 6-13, 12-23)

Baschetbalistele Municipalului au obținut o victorie lejeră și normală pe terenul Universității Oradea. Lipsite de aportul a două jucătoare (Whittington și Ușurelu), Municipal a reușit să se impună fără mari probleme și să obțină două puncte vitale în lupta pentru șefia clasamentului.

Poole și Givens au fost principalele marcatoare ale formației noastre, care va juca peste doar două zile un alt meci în Ardeal, contra fetelor de la CSM Satu Mare (sâmbătă, ora 11.30).

Marcatoare CSM: Green 4, Kirberg 4, Huțanu 5, Dincă 12, Stoenescu 8, Watson 7, Poole 20, Givens 15.