Articole

Începe balul!


Voleibalistele de la CSM Târgoviște încep sâmbătă lungul drum al unui campionat și mai lung pe care speră să-l încheie cu o performanță unică până acum în istoria voleiului dâmbovițean: câștigarea primului titlu de campioană națională! Trupa antrenată de sârbul Dragan Nesic a plecat în această dimineață la Lugoj unde mâine, de la ora 18.30 va susține prima partida oficială a acestui sezon, în compania CSM-ului din localitate. În formația târgovișteană regăsim nume cu care ne-am obișnuit în ultimele două sezoane: (Diana Calotă, Alexandra Sobo, Suzana Cebic, Millagros Colar, Alexandra Trică sau Bianca Mitrănescu), la care se adaugă câteva transferuri importante: Ivana Derisilo, Matea Ikic sau Bernarda Brcic. Lotul este completat cu o a doua sportivă originară din Târgoviște, Cati Ghiță, cea care a revenit la CSM după trei sezoane petrecute la Pitești.
Dragan Nesic a declarat înaintea acestei prime deplasări a sezonului că jucătoarele s-au antrenat foarte bine în ultimele luni, au muncit mult și că odată cu venirea ultimelor trei jucătoare, echipa noastră va avea un cuvânt greu de spus în acest campionat.
Amănunte de la partida precum și imagini de la antrenamentul oficial din această seară veți putea găsi pe www.csmtargoviste.ro 
Baftă, fetelor!
Hai, CSM Târgoviște!
foto: Marius Tudor

Primul test pentru CS Municipal


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a susținut miercuri după-amiză prima partidă amicală din cadrul turneului de la Brașov, unde mai sunt înscrise două echipe, CSBT Alexadria și echipa gazdă, CSU. Fetele lui Cătălin Tănase au pierdut la 6 puncte meciul împotriva gripării din Teleorman, scor 58 la 64, însă evoluția baschetbalistelor târgoviștene l-a mulțumit pe tehnicianul nostru. „A fost un test de pregătire util, prin intermediul căruia am urmărit unde mai avem de lucrat. Alexandria este o echipă bună cu 4 americance în lot care deja și-au închegat relațiile de joc.  Eu sunt mulțumit de evoluția fetelor noaste!”, spune Cătălin Tănase. De menționat este faptul că singura americancă de la CSM care a evoluat în această partidă a fost Donica Cosby, ajunsă la Brașov cu o seară înaintea meciului, în același timp cu Marta Fodor, care s-a alăturat lotului marți seara. Pe parcurul zilei de astăzi va ajunge la Brașov și Monique Coker, iar Green și Poole vor veni direct la Târgoviște, în zilele următoare.

 

Marcatoare: Selena Kirberg 13 p (3×3), Larisa Toma 12p, Donica Cosby 11p, Raluca Alecu 6p, Elena Dincă 6p, Marta Fodor 4p, Anamaria Vîrjoghe 4p, Alexandra Ghiță 2p.