Comunicat de presă
Constatăm, cu regret, că în ultimele zile, echipa de baschet feminin a clubului nostru a devenit ținta unor atacuri amuzante venite dinspre oficiali ai unor formații respectabile, în ciuda derapajelor pe care le au personajele mai sus amintite.
Pentru corecta informare a iubitorilor baschetului feminin din întreaga țară, dorim să facem unele precizări, care să lămurească situația conflictuală creată în jurul anulării Supercupei României.
1. Clubul Sportiv Municipal Târgoviște nu a solicitat NICIODATĂ anularea jocului care urma să decidă câștigătoarea celei de-a doua ediții a Supercupei României la baschet feminin, așa cum se insinuează într-un comunicat de presă emis de echipa pierzătoare a finalei Ligii Naționale, ediția 2014-2015 ;
2. Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a fost de acord ca partida din Supercupă să se dispute pe data de 22 septembrie 2015, însă nu a putut accepta sub nicio formă condițiile impuse de o echipa clasată pe locul al doilea. Singura pretenție a CAMPIOANEI ROMÂNIEI a fost ca jocul respectiv să se dispute pe un teren neutru, într-o locație stabilită de Federația Română de Baschet, singurul for abilitat să ia o asemenea decizie;
3. Echipa învinsă de CS Municipal Târgoviște în finala Ligii Naționale de baschet feminin a solicitat expres ca această confruntare să se dispute la Brașov. Oficialii pierzătoarei din sezonul precedent au dorit ca orașul ales pentru confruntarea din Supercupă să fie cât mai aproape de propria localitate pentru a nu-și surmena jucătoarele, care se vor întoarce dintr-un turneu de pregătire în data de 21 SEPTEMBRIE;
4. Clubul Sportiv Municipal Târgoviște așteaptă un răspuns oficial din partea Federației Internaționale de Baschet referitor la solicitarea înaintată zilele trecute și care se referă la posibilitatea de a transfera patru jucătoare din Statele Unite ale Americii. Suntem convinși că forul internațional ne va oferi un răspuns în cel mai scurt timp;
5. Comparația dintre situația actuală din baschetul feminin românesc și Supercupa Europei la fotbal este de-a dreptul hilară și total neconvingătoare, așa cum au fost oficialii echipei învinsă de CSM Târgoviște în ultima finală a LNFB pe tot parcursul sezonului precedent. Nicio federație din această lume nu își dorește să excludă o structură de calibru, așa cum este Târgoviștea de 20 de ani în baschetul feminin românesc. Ca o informație suplimentară și la fel de forțată precum afirmațiile președintelui nemulțumit, nici FC Barcelona și nici FC Sevilla nu au reușit să câștige ȘAPTE TITLURI naționale în ultimii 10 ani;
6. Președintele unui echipe necunoscute în Europa, așa cum este VICEcampioana României, vorbește despre un sprijin acordat și de Federația Română de Baschet CAMPIOANEI CS MUNICIPAL TÂRGOVIȘTE, dar uită cum, în urmă cu puțini ani, echipa sa a fost SUSȚINUTĂ FINANCIAR de către federație pentru a termina campionatul. FRB a achitat cheltuielile de arbitraj pentru meciurile de acasă ale acestei formații pentru a putea duce la bun sfârșit un sezon. Gestul de bună-credință al Federației Române de baschet este răsplătit acum cu acuzații grave și total nefondate de către echipa salvată de la dispariție ;
7. Eșecul din finala campionatului pare să-l fi afectat atât de mult pe același președinte semnatar al comunicatului de presă încât acesta ține cu tot dinadinsul să atingă un trofeu. După ce a încercat să devină campionul României deși echipa sa a fost umilită chiar în fața propriilor suporteri în meciul decisiv al finalei din sezonul precedent, domnul respectiv nu a contenit să trimită adrese către FRB și FIBA pentru schimbarea rezultatului din teren. Pentru liniștea dumnealui îl invităm la sediul CSM Târgoviște pentru a vedea și eventual a fotografia trofeele atribuite ÎNVINGĂTOARELOR. Îl asigurăm de toată disponibilitatea noastră și suntem gata să-i oferim și un bonus pe măsura efortului de a se deplasa până la Târgoviște: 5 minute de singurătate împreună cu trofeul ce recompensează CAMPIOANA ROMÂNIEI;
8. Am luat la cunoștință opinia domnului Urban Marcel, președintele unei echipe din prima divizie a baschetului feminin românesc. Dânsul își arată disponibilitatea ca formația pe care o prezidează să participe în locul CAMPIOANEI la Supercupa României. Șocat de bugetul uriaș primit în acest sezon putem bănui că domnul Urban are momente de rătăcire și uită că echipa de pe locul al treilea nu poate juca într-un astfel de meci decât în anumite condiții. Cum formația la care președintele face referire nu a câștigat niciunul dintre trofeele interne puse în joc în stagiunea 2014-2015, deși a beneficiat de CEL MAI MARE BUGET DIN PRIMA DIVZIE, dumnealui poate participa la Supercupă doar în calitate de… spectator. Domnul Urban poate îngroșa astfel rândurile suporterilor, care vor dori să urmărească pe viu această interesantă partidă, având șanse reale trece mai ușor peste drama sufletească suferită în Supercupa de anul trecut. De asemenea, îl sfătuim să se folosească de aceleași strategii „profesioniste” și să obțină un wild-card pentru echipa sa în finala Cupei Satelor la Oină sau direct în finala CEWL Cup, competiții respectabile, dar mai puțin cunoscute iubitorilor sportului din România.