Articole

Jelena Alajbeg: „Împreună vom fi mai puternici. Știu că fanii din Târgoviște ne pot ajuta să facem meciuri mari”


Jelena Alajbeg este una dintre cele două jucătoare achiziționate de CS Municipal Târgoviște în această iarnă la echipa de volei feminin. Transferul croatei reprezintă una dintre cele mai importante mișcări pe piața transferurilor din România, experiența acesteia, dar și rezultatele obținute de aceasta cu echipele pentru care a evoluat fiind unele cu adevărat însemnate.

La câteva ore de la sosirea în țara noastră, voleibalista care evoluează pe postul de trăgător principal ne-a acordat un scurt interviu pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează.

  • Jelena, nu ești la prima experiență în România. În trecut ai evoluat pentru Metal Galați, CS Municipal București și Volei Alba Blaj. Ce știi despre CS Municipal Târgoviște?
  • Ei bine, Târgoviște a fost mereu un adversar redutabil pentru formațiile din România la care am jucat. Vorbesc aici despre Blaj și CSM București. De fiecare dată echipa la care am ajuns în acest sezon era adversara directă în lupta pentru locul pe care ni-l doream. Trebuie să recunosc că nu era foarte comod să jucăm împotriva voastră, mai ales când aveați alături suporterii. Sala din Târgoviște nu era tocmai comodă pentru echipele adverse. Era greu să câștigi aici. Foarte greu. Cât privește acest campionat, nu pot spune prea multe despre lot și joc pentru că nu le-am văzut evoluând. Cunosc câteva dintre fete, pentru că am fost colege în trecut, dar nimic mai mult. Din ce-mi dau seama, este un grup unit și de fiecare dată această calitate a dat forță unei echipe.
  • Ce te-a determinat să accepți oferta venită de la Târgoviște?
  • Am auzit lucruri frumoase despre această echipă. Nu doar acum, ci și în trecut. Am văzut nucleul de jucătoare, am aflat că este o atmosferă bună și am discutat cu conducerea după care am acceptat propunerea. E o provocare și pentru mine și chiar îmi doresc să văd cât de bune vom fi împreună.

  •  La ce te aștepți de la noua ta echipă?
  • Îmi doresc să luptăm împreună pentru a obține rezultatele pe care ni le dorim. Pentru mine e esențial să jucăm un volei frumos, care să îi apropie pe fani de noi și să avem sprijinul lor meci de meci. Știu că putem realiza asta.
  • Pe câte dintre actualele jucătoare ale CSM-ului le știai dinainte de a semna cu Târgoviște?
  • Stai să mă gândesc… A, pe Adina (n.n. Roșca) o știu de la CSM București, pe Dubravka (n.n. Duric), de la Blaj și pe Trică, din perioada în care jucam pentru Metal Galați. Ele sunt cele trei „cunoștințe” pe care le am la echipa din Târgoviște.
  • Unde vezi CSM Târgoviște la finalul sezonului?
  • Sincer, îmi doresc să cucerim o medalie, dar e foarte important să jucăm un volei de calitate, așa cum spuneam și mai devreme.
  • Ce mesaj le transmiți suporterilor echipei de volei din Târgoviște?
  • Împreună suntem mai puternici. Dacă vor veni alături de noi meci de meci, vom reuși să facem meciuri mari și rezultate bune. Îi așteptăm la sală.

Jelena Alajbeg și Teodora Pušić au semnat cu CS Municipal Târgoviște!


Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a realizat două transferuri importante în primele două zile ale anului 2019. Jucătoarele Jelena Alajbeg și Teodora Pušić au semnat cu formația noastră în urmă cu puțin timp și vor evolua la Târgoviște până la finele actualului sezon competițional.

Teodora Pušić

Născută la 12 martie 1993,Teodora Pušić a evoluat până în această iarnă la UVT Agroland Timișoara, formație ce și-a anunțat retragerea din campionat în urmă cu puțin timp. Sârboaica a făcut parte din lotul naționalei țării sale, care în 2017 devenea campioană europeană, iar în 2018 reușea să cucerească titlul mondial, cu fostul tehnician al CSM-ului pe bancă, Zoran Terzic.

Pušić are o înălțime de 1,70 metri, 58 de kilograme și evoluează pe postul de libero.

Jelena Alajbeg

Componentă a echipei naționale de volei feminin a Croației, Alajbeg s-a născut 1 octombrie 1989 și este una dintre cele mai experimentate jucătoare care au evoluat pentru formația târgovișteană în întreaga sa istorie. Noua componentă a CSM-ului nu este străină de voleiul românesc. În trecut a jucat pentru Metal Galați, Volei Alba Blaj și CSM București. A câștigat de două ori campionatul țării noastre cu Metal Galați (2010) și Volei Alba Blaj (2016), a evoluat la alte formații uriașe ale voleiului continental precum Volero Zurich (Elveția), Ilbank Ankara (Turcia) sau Severstal (Rusia). Ultima oară a fost legitimată tot în Turcia, la Çanakkale Belediye.

Jelena Alajbeg are o înălțime de 1, 85 metri, 75 de kilograme și evoluează pe postul de trăgător Fals.