Articole

Victorie smulsă cu forcepsul


Olimpia Brașov – CS Municipal Târgoviște 81 – 83 (28-20, 19-20, 21-21, 13-22)

Municipal a trăit periculos la Brașov, dar în cele din urmă și-a atins scopul. Două puncte mari și importante pentru echipa noastră, care a avut de furcă împotriva unei formații brașovene mai determinate ca oricând.

Intențiile războinice ale gazdelor s-au văzut încă din primul sfert, pe care l-au câștigat într-un mod cât se poate de autoritar, iar repriza a doua nu a adus nimic nou în partitura jocului de la poalele Tâmpei. Cu Britney Jones în zi de grație, Brașovul a intrat la cabine cu un avantaj de 7 puncte, de neconceput înainte de startul partidei.

Nici în repriza a treia, Municipal nu a reușit să se apropie de adversara sa și se părea că Olimpia va furniza surpriza returului. Numai că echipa noastră a reușit să renască în ultimele 10 minute ale partidei. Chrissy Givens a refuzat înfrângerea și și-a condus colegele la asaltul final.

Ultimele secunde au fost de infarct. Poole a ratat o aruncare de trei puncte, Coker a recuperat sub panoul advers și a aruncat mingea în coș, aducând victoria CSM-ului cu 83 – 81.

Pentru campioană urmează o perioadă fără meciuri amicale, situație în care va susține câteva meciuri de pregătire. Unul dintre acestea este programat la Ruse (Bulgaria), cu formația locală, Dunav.

Marcatoare CSM: Givens 32, Coker 19, Poole 11, Stoenescu 10, Orosz 5, Green 4, Huțanu 2.

CSM spulberă Phoenix!


CSM Târgoviște – Phoenix Galați 89 – 58 (24-7, 31-17, 15-18, 19-16)

Doar 20 de minute i-au fost suficiente Municipalului pentru a-și asigura alte două puncte în Liga națională de baschet feminin. Victima campioanei de astăzi a fost Phoenix Galați, echipa păstorită de Florin Nini, fostul principal al grupării târgoviștene și actual selecționer al primei reprezentative de baschet feminin.

Primele două sferturi ale jocului din Polivalentă au fost decisive. CSM a jucat cu exactitate și s-a distanțat suficient pentru a-și atinge obiectivul. Chrissy Givens s-a dovedit, încă o dată, imbatabilă sub panoul advers, fiind principala armă ofensivă a trupei lui Dan Fleșeriu.

În partea a doua a confruntării de la Târgoviște gazdele au ridicat piciorul de pe accelerație, iar acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj. Phoenix a marcat mai mult și a reușit să piardă jocul la „doar” 31 de puncte.

Marcatoare CSM Târgoviște: P.Green 11, A. Orosz 10, S. Kirberg 4, A. Huțanu 2, E. Dincă 3, M. Coker 10, A. Stoenescu 5, J. Watson 4, P. Poole 18, C. Givens 22.

Spectacol la scenă deschisă!


CS Municipal Târgoviște – Universitatea Cluj Napoca 108 – 43 (20-12, 29-8, 30-11, 29-12)

Încă un meci în Sala Polivalentă, încă o victorie clară. Cea mai clară din 2015. Campioana României a spulberat Universitatea Cluj și rămâne în imediata apropiere a fetelor de la Sf. Gheorghe, care continuă să conducă ostilitățile în prima divizie.

Trupa lui Dan Fleșeriu nu a avut milă de adversara din Ardeal căreia i-a administrat o înfrângere usturătoare. Mai mult, publicul dâmbovițean s-a bucurat și de faptul că favoritele au reușit să treacă peste bariera celor 100 de puncte, iar evoluția ofensivă a jucătoarelor noastre a fost, pe alocuri, încântătoare.

CS Municipal Târgoviște nu va avea prea mult timp pentru odihnă. La sfârșitul săptămânii, mai exact sâmbătă, formația noastră merge la Craiova pentru partida cu SCM CSȘ, o partidă pe care este obligată să o câștige.

Marcatoarele din partida cu Universitatea Cluj Napoca au fost:

Green 14, Orosz 16, Kirberg 2, Dincă 9, Coker 20, Stoenescu 5, Watson 10, Poole 7, Givens 25.

Două super-campioane se înfruntă la Târgoviște


CS Municipal Târgoviște – Universitatea Cluj Napoca. joi, ora 18.30, Sala Sporturilor din Târgoviște

Duelul celor mai galonate echipe din istoria baschetului feminin românesc se dispută joi, în Sala Sporturilor din Târgoviște. CS Municipal Târgoviște și Universitatea Cluj Napoca nu mai reprezintă un derby în zilele noastre, însă punctele puse la bătaie sunt foarte importante pentru gruparea noastră, care se află în luptă pentru șefia clasamentului cu ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe.

Pentru elevele lui Dan Fleșeriu acesta este al doilea meci dintre cele trei programate pe parcursul săptămânii. Luni, campioana a trecut de Nova Vita Tg. Mureș, joi va disputa meciul cu Universitatea Cluj Napoca, iar în weekend se deplasează la Craiova pentru meciul cu SCM CSȘ, din localitate, de la ora 14.30. 

Programul campioanei va continua cu un alt joc pe teren propriu, miercuri, 4 februarie, cu Phoenix Galați!

GALOP DE SANATATE!


CSM Târgoviște – Nova Vita Tg. Mureș 91-55 (24-8, 21-17, 24-16, 22-14)

Așa cum era de așteptat, campioana s-a impus fără nicio emoție în fața grupării ardelene, la capătul unei partide pe care a controlat-o de la un capăt la celălalt. Dincolo de scorul categoric înregistrat la finele celor 40 de minute de joc, spectatorii și fanii formației pregătite de Dan Fleșeriu au putut urmări debutul Andreei Orosz, baschetbalistă achiziționată de CS Municipal în această iarnă.

Jucătoarea venită de la Satu Mare a avut parte de un început de drum perfect la noua sa echipă, reușind să-și treacă în cont 19 puncte, Andreea fiind, de altfel, prinicipala marcatoare a grupării dâmbovițene în duelul de la începutul săptămânii.

CS Municipal va juca joi, de la ora 18.30, tot în Sala Sporturilor din Târgoviște, un alt meci de campionat. CSM va da piept cu Universitatea Cluj Napoca.

Marcatoare:

CSM: Green 5p, Kirberg 2p, Orosz 19p,  Coker 16p, Watson 10p, Poole 9p, Dincă 9p,Givens 17p , Stoenescu 4p,

 

Campioana şi-a făcut datoria!


CSM Târgovişte – Rapid Bucureşti 112 – 48 (34-18, 33-11, 28-11, 17-8)

Confruntarea cu Rapid poate fi trecută la categoria „meciuri ce trebuie bifate”. Şi campioana a reuşit să-şi satisfacă publicul numeros prezent la Sala Polivalentă, marcând peste 100 de puncte şi câştigând la o diferenţă confortabilă, aşa cum toată lumea se aştepta.

Andreea Orosz nu a debutat pentru noua sa echipă, dar a luat loc pe banca de rezervă, acolo unde a primit toate informaţiile necesare acomodării de la prietena sa, Andreea Huţanu, ţinută departe de teren de o accidentare păcătoasă. În aceeaşi situaţie s-au aflat şi Caddy Whittington, Raluca Alecu sau Claudia Uşurelu, indisponibile şi pentru acest duel intermediar.

Marcatoarele Municipalului în partida de miercuri au fost:

Green 5, Kirberg 14, Dincă 12, Coker 19, Stoenescu 18, Watson 16, Poole 8, Givens 20.

„Dublă” în Polivalentă!


CSM Târgoviște – Rapid București. Miercuri, ora 18.30. Sala Sporturilor (Târgoviște)

După cele două victorii repurtate în Ardeal, CS Municipal Târgoviște susține două meciuri pe teren propriu. Miercuri, de la 18.30, campioanele vor da piept cu Rapid București, în Sala Sporturilor, în vreme ce luni, 26 ianuarie 2015, tot de la ora 18.30, CS Municipal va primi vizita echipei Nova Vita Tg. Mureș.

Misiune îndeplinită!


CSM Satu Mare – CS Municipal Târgoviște 66 – 93 (17 – 32, 15-28, 12 – 18, 22-15)

Campioana a scos maximum din dubla deplasare făcută în Ardeal. După Oradea și Satu Mare s-a înclinat în fața trupei lui Dan Fleșeriu, la o diferență la fel de consistentă ca și cea din meciul disputat în urmă cu două zile.

Formația noastră a reușit să tranșeze meciul încă din prima jumătate, chiar dacă din punct de vedere defensiv lucrurile nu au stat foarte bine. Fără Whittington , Ușurelu, Coker și Alecu (toate accidentate), Municipal a făcut față cu brio „dublei” din această săptămână, iar în meciul cu Satu Mare principala marcatoare a fost Givens cu 19 puncte.

Celelalte marcatoare ale CSM-ului în meciul disputat în această dimineață au fost: Huțanu 12, Dincă 5, Stoenescu 12, Watson 12, Poole 15, Green 12, Kirberg 6.

Victorie logică!


Universitatea CS Oradea – CS Municipal Târgoviște 44 – 75 (16-24, 10-15, 6-13, 12-23)

Baschetbalistele Municipalului au obținut o victorie lejeră și normală pe terenul Universității Oradea. Lipsite de aportul a două jucătoare (Whittington și Ușurelu), Municipal a reușit să se impună fără mari probleme și să obțină două puncte vitale în lupta pentru șefia clasamentului.

Poole și Givens au fost principalele marcatoare ale formației noastre, care va juca peste doar două zile un alt meci în Ardeal, contra fetelor de la CSM Satu Mare (sâmbătă, ora 11.30).

Marcatoare CSM: Green 4, Kirberg 4, Huțanu 5, Dincă 12, Stoenescu 8, Watson 7, Poole 20, Givens 15.

Goana după puncte


Univ. CSM Oradea – CSM Târgoviște. Astăzi, ora 17.00

CS Municipal Târgoviște poate reveni pe locul secund în ierarhia baschetului feminin românesc dacă reușește să se impună pe terenul fetelor din Oradea. O deplasare mai mult lungă decât dificilă și capătul căreia, teoretic, fetele lui Dan Fleșeriu trebuie să obțină o victorie lejeră.

Două zile mai târiu, mai exact 17 ianuarie 2015, CS Municipal Târgoviște se deplasează la Satu Mare pentru meciul cu formația locală CSM (ora 11.30), o partidă ceva mai dificilă decât cea pe care Stoenescu și compania o susțin în această seară.