Articole

Luptătoare de fier! Elevele Georgianei Filip au cucerit trei medalii la Campionatele Naționale de Lupte pentru seniori


2021 este cel mai prolific an pentru recent-activata secție de lupte din cadrul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște. Cireașa de pe tort o reprezintă rezultatele obținute de sportivele noastre la ultima ediție a Campionatelor Naționale pentru seniori. Gazda întrecerii a fost orașul Reșița, iar târgoviștencele au fost la înălțime, cucerind două medalii. Cele două sportive au contribuit și la un alt rezultat notabil, care a plasat CSM Târgovișt și Sepsi Sf. Gheorghe pe locul 3 într-un clasament oficial al cluburilor în cadrul Superligii.

Aur pentru Denisa Fodor, argint pentru Simona Ionescu

Denisa Fodor a demonstrat că se află într-o formă de zile mari și a devenit campioana României la categoria 55 de kilograme. Sportiva noastră și-a depășit toate adversarele care i-au ieșit în cale și a ajuns să lupte în finală cu Beatrice Ferenț, de la Steaua București. A fost un meci pe care eleva Georgianei Paic l-a dominat și s-a încoronat regină a categoriei la Campionatul Național de Seniori.

Simona Ionescu a devenit vicecampioana naționala la categoria 57 kg . A pierdut medalia de aur in fata sportivei Ana Andreea de la CSA Steaua Buc, campioană mondiala anul acesta la U23.

Rezultatele obținute de sportivele noastre au mulțumit-o pe Georgiana Paic, coordonatoarea secției de lupte din cadrul CSM Târgoviște:

Fetele au atins obiectivele stabilite și suntem extrem de fericite ca am putut realiza ceea ce ne-am propus. Ne pare foarte rău de absenta sportivei noastre Diana Vlasceanu pe care, din nou, vechea accidentare a împiedicat-o sa participe la acest campionat.
La sfârșitul acestor campionate naționale individuale, care s-au desfășurat la Reșița a avut loc si Campionatele Naționale Superligă Echipe de seniori. In urma unui protocol de colaborare a CSM Targoviste cu ACS Sepși Sic SF Gheorghe echipa formată din cele doua cluburi s-a clasat pe locuri 3 castigand medalia de bronz.”, ne-a declarat Georgiana Paic.

Stagiu de pregătire pentru Denisa Fodor și Simona Ionescu

Pentru Denisa Fodor urmează o altă perioadă solicitantă. Începând de marți, Denisa Fodor si Ionescu Simona au început un stagiu de pregătire împreuna cu echipa Ungariei la Piatra Arsa. Acest stagiu va tine pana pe 21 Decembrie.

CS Municipal Târgoviște activează secția de lupte libere


Conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgoviște anunță activarea secției de lupte libere. La începutul anului 2021, numărul ramurilor sportive din cadrul clubului nostru se mărește.

Cea care va coordona această nouă secție în cadrul CSM Târgoviște este Georgiana Filip. Multiplă campioană a României și medaliată la competiții europene de prim rang, Georgiana va încerca să formeze o grupă de elită a luptelor la Târgoviște și să aducă medalii și rezultate notabile în concursurile importante.

În acest moment, la secția de lupte libere din cadrul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște sunt legitimate trei sportive senioare.

„Am luat această decizie pentru a le oferi luptătorilor și luptătoarelor din județ o oportunitate de a-și continua cariera și la nivel de seniori. Am cântărit mult și am decis că este momentul ca această secție să fie activată. Aici vor veni cei mai talentați sportivi din județ, care practică această disciplină. Am încredere totală în capacitatea Georgianei Filip. Este un sportiv model, iar rezultatele sale ca antrenor au început să apară cu mult timp în urmă. Sunt sigur că vom face o treabă bună împreună”, a punctat directorul CSM Târgoviște, Cristian Savu.

„Este o onoare și în același timp o mare provocare pentru mine. Sper să confirm încrederea pe care conducerea CSM Târgoviște și-a pus-o în mine. Avem gânduri mari, dar așa cum este normal, trebuie să facem pașii corect și să construim sănătos. Avem pepiniera de la CSȘ Târgoviște. Acum, sportivii de valorare pot rămâne acasă și pot aduce medalii pentru orașul nostru”, a spus Georgiana Filip.

Componență secție lupte – CSM Târgoviște

 

  • Georgiana Filip (coordonatoare a secției): Fosta componenta a Lotului Olimpic de lupte, cariera în care a obținut 13 titluri de campioana națională de senioare, multipla medaliata la turnee internaționale,vicecampioana europeana de senioare și medaliata cu argint la Cupa Europei pe națiuni. Antrenor coordonator al Centrului Național de Junioare mici de la Targoviste și membra în Firoul Federal al Federației Romane de lupte;
  • Simona Ionescu (sportivă): componentă a Lotului național de Junioare, multipla campioana națională de cadete, Junioare și senioare, vicecampioana balcanica de cadete;

  • Vlăsceanu Diana (sportivă): componentă a Lotului național de senioare/U23. Multipla campiona națională de cadete, junioare și senioare-U23, medaliata cu bronz la Campionatele Europene de Seniori-U23 și multipla medaliata la turnee internaționale;

  • Fodor Denisa (sportivă): componentă a Lotului național de senioare-U23. Multipla campiona națională de cadete, Junioare și senioare și multipla medaliata la turnee internaționale.