Articole

Medalii importante pentru pugilistele CSM


Secția de box a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a obținut patru medalii la Campionatul Național de senioare, tineret și junioare de la Mangalia (21-28 august). Mihaela Radu – foto centru – (senioare) a urcat pe treapta a doua a podiumului la categoria 81 kg, la fel și Alexandra Negru (junioare), la 75 kg. Au fost cucerite și două medalii de bronz, prin Alina Nedelcu (senioare) și Elena Darmaz (junioare), prima la 75kg, iar cealaltă la 50 kg. Au mai concurat fără să prindă faza semifinalelor Lidia Tamaș (57 kg), Georgiana Chiva (54 kg) și Florina Soare (48 kg), toate junioare. „Sunt medalii importante reușite de sportivele clubului nostru, însă eu mi-aș fi dorit să câștigăm și un aur. Sunt mulțumit de felul în care au luptat fetele”, a transmis antrenorul Nicu Tamaș.

 

 

Trei medalii pentru secția de box a CSM-ului!


Secția de box a clubului nostru continuă să aducă medalii pe bandă rulantă în acest an competițional. După reușitele înregistrate în competițiile masculine a venit rândul fetelor să obțină medalii importante la Campionatele Naționale. Sportivele pregătite de Nicu Tamaș s-au întors de la competiția desfășurată la Câmpulung Muscel cu trei medalii: două din argint și una din bronz.

În concursul senioarelor Mihaela Radu a pierdut finala categoriei 81 de kilograme și s-a clasat pe locul al doilea.

O performanță similară a fost reușită și de Alexandra Negru, care a boxat în limitele categoriei 70 de kilograme, dar în competiția rezervată junioarelor.

Medalia de bronz a clubului nostru a fost adusă de Bianca Darmaz, la categoria 50 de kilograme, care a boxat tot în concursul junioarelor.

 

 

Trei medalii de bronz la Campionatele Naționale de cadeți


Secția de box a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște și-a adăugat în palmares trei medalii la ultima ediție a Campionatelor Naționale de cadeți, desfășurate în această săptămână la Sulina

Sportivii noștri care au reușit să atingă faza semifinalelor au fost:

Cristian Rudaru (categoria 50 kg) – locul 3 (medalie de bronz)

Dragoș Stoica (categoria 52 kg) – locul 3 (medalie de bronz)

Andrei Grigore (categoria 76 kilograme) – locul 3 (medalie de bronz)

La aceeași competiție au mai participat alți doi pugliști, care au obținut următoarele rezultate: Aurelian Mihai Împărățel (categoria 41 kilograme – locul 5) și Gabriel Axinia (categoria 45 kilograme – locul 5)