Articole

Fetele de la volei, în cantonament, în Muntenegru!


Echipa de volei a CSM Targoviste se pregateste pana pe data de 9 septembrie in cantonament in Muntenegru, la invitatia Federatiei de Volei de la Podgorica. Noua jucatoare au facut deplasarea in Muntenegru. Este vorba despre Roxana Ivanof, Suzana Cebic, Diana Calota, Alexandra Trica, Matea Ikic, Ivana Djerisilo, Bianca Mitranescu, Ramona Marciu si Ecaterina Ghita. Acestora li se adauga ca staff tehnic si medical Dragan Nesic (antrenor principal), Atanas Lazarov (antrenor secund), Nenad Djurovic (preparator fizic), Florin Gheorghe (asistent medical) si Dragos Bizdrigheanu – Delegat. Costurile de cazare si masa ale acestui cantonament au fost sustinute de federatia muntenegreana de volei.
Programul fetelor nostre este unul foarte intens, punandu-se accent pe pregatirea fizica , sala de forta si recuperare. De asemenea au fost sustinute si cateva meciuri test in compania Nationalei Muntenegrului, antrenorul Dragan Nesic fiind multumit de modul in care decurg pregatirile fetelor nostre: „Nu este usor. Stim ca ne va astepta un sezon lung si greu in care trebuie sa ne atingem obiectivele de a castiga Cupa si Campionatul in Romania. De asemenea trebuie sa facem o figura cat mai frumoasa si sa urcam cat mai sus in Cupele Europene unde vom intra in luna ianuarie. Pentru aceasta e nevoie de foarte multa munca si seriozitate. Avem un lot de jucatoare echilibrat, fetele lucreaza cu foarte mare seriozitate iar eu sunt convins ca rezultatele nu vor intarzia sa apara„, a declarat tehnicianul targovistean pentru csmtargoviste.ro.