Posts

Marta Fodor a semnat cu CSM Târgoviște!


Conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a reușit să perfecteze astăzi un transfer important! Baschetbalista Marta Fodor a semnat cu CSM și va evolua în stagiunea 2016-2017 sub Turnul Chindia! Marta vine de la vice-campioana CSU Alba Iulia, unde a evoluat în ultimele două sezoane. Între timp, clubul ardelean s-a desființat în urma problemelor financiare, iar jucătoarele s-au orientat spre alte formații. Aceasta evoluează pe pozițiile 3 / 4 și va fi, cu siguranță, o jucătoare care o să ajute echipa condusă de Cătălin Tănase pentru a-și atinge obiectivele!  Marta Fodor are 25 de ani și măsoară 1,85 înălțime. În stagiunea trecută a avut statistici de 3.3 puncte pe întâlnire și 1.8 recuperări, în 27 de jocuri disputate.

 

Bun venit la Târgoviște, Marta Fodor!

Medalii importante pentru pugilistele CSM


Secția de box a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a obținut patru medalii la Campionatul Național de senioare, tineret și junioare de la Mangalia (21-28 august). Mihaela Radu – foto centru – (senioare) a urcat pe treapta a doua a podiumului la categoria 81 kg, la fel și Alexandra Negru (junioare), la 75 kg. Au fost cucerite și două medalii de bronz, prin Alina Nedelcu (senioare) și Elena Darmaz (junioare), prima la 75kg, iar cealaltă la 50 kg. Au mai concurat fără să prindă faza semifinalelor Lidia Tamaș (57 kg), Georgiana Chiva (54 kg) și Florina Soare (48 kg), toate junioare. „Sunt medalii importante reușite de sportivele clubului nostru, însă eu mi-aș fi dorit să câștigăm și un aur. Sunt mulțumit de felul în care au luptat fetele”, a transmis antrenorul Nicu Tamaș.

 

 

Înapoi la treabă!


Luni a fost prima zi de pregătire pentru echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, în vederea abordării sezonului competițional 2016-2017. 16 jucătoare au fost prezente la reunirea lotului formației târgoviștene, cele mai multe junioare, campioane naționale la Under 16. Au fost prezente, însă,  și trei baschetbaliste din stagiunea precedentă, cu care CSM a obținut medalia de bronz în Liga Națională, respectiv Larisa Toma, Raluca Alecu și Selena Kirberg. Pe parcursul zilei de marți se va alătura lotului lui Cătălin Tănase și Elena Dincă, jucătoare care vine de la CSU Alba Iulia, dar care a obținut titlul de campioană în 2015 cu CS Municipal. De asemenea, până săptămâna viitoare sunt așteptate să ajungă la Târgoviște și patru jucătoare din Statele Unite ale Americii, numele lor urmând să fie făcute publice imediat ce vor semna acordurile cu CSM.

PROGRAM ÎNCĂRCAT

Echipa pregătită de Cătălin Tănase va susține un cantonament la Centrul Național Olimpic de la Poiana Brașov, care se va finaliza în perioada 8-10 septembrie cu un turneu amical sub Tâmpa, unde vor mai participa Olimpia CSU Brașov, CSU Alba Iulia și CSBT Alexandria. Primul joc oficial este programat pe 15 septembrie, în Cupa României, în deplasare, la CSU Alba Iulia. 

 

 

REUNIUNE ȘI LA VOLEI

Și vicecampioana României la volei feminin, echipa CSM Târgoviște a efectuat două antrenamente, astăzi, în Sala Polivalentă. La pregătiri au luat parte șapte jucătoare, dintre care două noutăți: Ivana Đerisilo – foto 2  (Serbia) și Matea Ikic – foto 1  (Croația), alături de Diana Calotă, Alexandra Trică, Bianca Moldovan, Suzana Cebic și Cati Ghită. Pe parcursul acestei săptămâni se vor alătura și Roxana Ivanof, Ramona Marciu, Alexandra Sobo, Catalina Milagros și Bernarda Brcic. Prima etapă a noului campionat se va desfășura pe 15 octombrie!

matea

ivana

 

CSM Târgoviște domină pe plan național la radio orientare


Clubul Sportiv Municipal Târgovişte a prins numeroase podiumuri la Campionatul Naţional Individual de Radio Orientare, desfăşurat la Oradea. Alexandru Babeu a câștigat patru medalii de aur la categoria M21 (seniori), devenind campionul absolut al României. La rândul său, Alexandru Gherghescu a cucerit trei titluri naționale la categoria M19 (juniori), plus o medalie de bronz. La aceeași categorie, fratele său, Andrei, a obținut patru locuri 2. Zestrea de medalii târgoviștene a fost completată de Veronica Enache și Sorana Scorțea (argint și bronz). Lotul Clubului Sportiv Municipal, coordonat de Pavel Babeu, i-a mai cuprins pe Ionel Vişan, Victor Petrovici și Teodora Călin. Felicitări, tuturor!

OFICIAL! Suzana Cebic rămâne la Târgoviște!


Oficialii echipei de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au reuști să ajungă la un acord cu Suzana Cebic! Sportiva joacă pe postul de libero și a evoluat sub Turnul Chindia în ultimele 2 sezoane, răstimp în care a obținut două titluri de vicecampioană, dar și medalia de aur în ediția trecută a Cupei României. Este un transfer foarte important pe care conducerea de la CSM Târgoviște reușește să-l perfecteze, Cebic fiind una dintre cele mai valoroase sportive ale naționalei Serbiei, cu care va participa, în luna august, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

#welcomeBack #suzana

Finala se mută la Târgoviște!


Finala Campionatului Național la Volei Feminin se mută la Târgoviște, în Sala Sporturilor! Alba Blaj și CSM Târgoviște sunt la egalitate, 1-1 la general, astfel că meciurile 3 și 4 se vor disputa în Vechea Cetate de Scaun, astăzi și mâine!
Următoarele meciuri vor avea loc în Sala Sporturilor din Târgoviște, astăzi, 28 aprilie de la ora 19:30, pentru meciul 3 și vineri, 29 aprilie, ora 19:15, pentru meciul 4. La general, cele două finaliste sunt la egalitate. În primul meci Municipalul s-a impus cu 3-2, iar în partida secundă Blajul a replicat cu 3-0 la general. Finala se poate închide după partidele din Cetatea Chindiei, asta doar în cazul în care una dintre combatante va învinge în ambele meciuri. Dacă își vor împărți victoriile și de această dată, finala se va muta la Blaj pentru decisiv, pe 5 mai. Organizatorii de la CSM vă așteaptă in numar cat mai mare pentru a le conduce pevoleibalistele noastre spre PRIMUL TITLU DE CAMPIOANĂ din istoria voleiului târgoviștean! 

Aproape de finală!


Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a făcut un pas important spre finala Campionatului Național. Fetele pregătite de maestrul Zoran Terzic au învins, din nou, CSM București. În meciul trei al semifinalei, disputat în capitală, echipa noastră s-a impus cu scorul de 3-1 la general, pe sferturi 23-25, 25-14, 19-25, 20-25 și este la doar un pas de ultima fază a competiției interne. Dacă vor învinge și în partida de mâine, Municipal este calificată în finală. În caz contrar, seria se va muta în Cetatea Chindiei pentru decisiv.

 

foto: Prosport.ro

Suntem campioni!


CS Municipal Târgoviște este noua câştigătoare a Cupei României la volei feminin! Echipa lui Zoran Terzic s-a distrat în finală cu CSM Bucureşti, impunându-se cu un scurt, dar categoric 3-0! Pe sferturi a fost 25-20, 26-24 şi 25-23, rezultat ce aduce în vitrina Clubului primul trofeu de acest gen din istoria voleiului târgoviştean.

 

Astfel, echipa a bifat primul obiectiv pe acest sezon, Cupa României. Urmează acum lupta pentru tronul Ligii Naţionale. Joi şi vineri CSM va întâlni, în semifinalele campionatului, echipa pe care a învins-o astăzi în finala Cupei, partidele urmând să se desfăşoare la Bucureşti. 1 la 1 este scorul la general între cele două formaţii.

 Bravo, fetelor! Suntem mândri de voi!

 

sursă foto: Facebook Gabi Boriga

Ne-am luat revanșa! CSM e în Finala Cupei!


Ce meci! Ce nebunie în semifinala Cupei României la volei! CSM Târgoviște a reușit surpriza și a învins campioana Alba Blaj într-o partidă în care a avut puterea să revină de la 0-2 la general! (25-23, 25-15, 24-26, 21-25, 12-15)

 

Voleibalistele Municipalului s-au calificat în premieră în finala Cupei României după ce au învins cu 3-2 echipa Alba Blaj, campioană națională. Fetele lui Zoran Terzic au demonstrat că au orgoliu și s-au revanșat pentru înfrângerile din campionatul intern. CSM a revenit de la 0-2 la seturi și a produs o surpriză uriașă, fiind prima echipă care a doborât Blajul în acest sezon.

 

Târgoviștencele nu s-au dat bătute la 0-2 și s-au luptat până la ultima minge, adjudecându-și astfel sfertul al III-lea, 24-26. În sfertul IV, fetele noastre au fost mai motivate și mai concentrate. Când nimeni nu se mai aștepta, au restabilit egalitatea și au intrat în decisiv încrezătoare că pot produce surpriza! Lucru care s-a și întâmplat. Municipal învinge formația din Alba și va juca Finala Cupei României duminică, de la ora 12.00, împotriva lui CSM București.

 

Bravo, fetelor!

Turneul de Liga 1 se va organiza la Târgoviște!


Federația Română de Baschet a decis ca Turneul Final al Campionatului Național – Liga feminină pentru echipele satelit ale LNFB să se desfășoare la Târgoviște, în Sala Sporturilor, în perioada 15-17 aprilie 2016. În calitate de organizatoare, CSM 2 Târgoviște va trebui să stabilească orele de disputare ale partidelor. Programul, hotărât de FRB este următorul: 
Vineri, 15 aprilie:
Sepsi 2 Sf. Gheorghe – CSU 2 Alba Iulia (1-4)
CSM 2 Târgoviște – Univ. 2 Cluj Napoca  (2-3)
Sâmbătă, 16 aprilie:
Univ. 2 Cluj Napoca – Sf. Gheorghe (1-3)
CSM 2 Târgoviște – CSU 2 Alba Iulia (2-4)
Duminică, 17 aprilie:
Sf. Gheorghe – CSM 2 Târgoviște (1-2)
Univ. 2 Cluj Napoca – CSU 2 Alba Iulia (3-4)
Vă așteptăm la Sala Polivalentă în perioada 15-17 aprilie pentru a ne susține favoritele!