Articole

CSM Târgoviște caută viitoarele vedete ale voleiului românesc în școlile din oraș!


În aceste zile, antrenorii secției de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște participă la o acțiune de selecție în școlile din oraș. Prima oprire a tehnicienilor a fost la Școala Ion Alexandru Brătescu Voinești (fosta Școală nr. 2), acolo unde s-au întâlnit cu profesorii și elevii claselor primare. Scopul acțiunii este acela de a forma mai multe grupe de inițiere de volei feminin.

Mâine, antrenorii clubului se vor afla la alte două unități de învățământ din municipiul Târgoviște, respectiv Școala Coresi și Școala Paul Bănică pentru a găsi viitoarele talente ale acestui superb sport.