Victorie mare pentru CS Municipal
Echipa de baschet feminin a CS Municipal Târgoviște a reușit o victorie mare miercuri seară, în Sala Sporturilor! Fetele pregătite de Cătălin Tănase au răpus, încă o dată, puternica echipă a Clujului, după un joc extrem de spectaculos, privit pe viu de peste 1500 de spectatori.
Târgoviștencele au fost conduse în primul sfert cu 4-14, însă căpitanul Porchia Green a sunat imediat adunarea, a pasat perfect în spatele semicercului pentru imperiala Larisa Toma, care a înscris 3 puncte. De aici totul a ieșit perfect pentru Municipal! Porchia a fost cea care a redus din diferență după două aruncări de la mare distanță, iar finalul primului sfert indica doar un punct în plus pentru Cluj, 19-20. În actul al doilea s-a mers cap la cap, iar la cabine cele două echipe au intrat la egalitate, 29-29. La reluare, Prorche Poole și Monique Coker au ieșit la rampă și au adus CSM-ul în avantaj. Apărarea agresivă dictată de pe margine de Cătălin Tănase și jocul ofensiv excelent făcut de cele două americance au adus Târgoviștea în avantaj, 48-38, cu 10 minute înainte de final. Clujul a reușit să mai reducă din handicap doar în ultimul minut, când rezultatul era deja decis. S-a terminat 58-53 pentru CS Municipal, care reușește după această spectaculoasă victorie să-și consolideze poziția secundă din clasament.
Peste 1500 de oameni au luat parte la jocul fetelor noastre. Partida a început cu prezentarea trofeului câștigat acum două săptămâni la Sfântu Gheorghe, Cupa României, iar finalul i-a găsit pe toți târgoviștenii sărbătorind o nouă victorie a favoritelor. Atmosfera din Polivalentă a fost exact ca în vremurile în care CSM câștiga titluri naționale, multe dintre ele tot cu Tănase pe banca tehnică.
Sâmbătă, echipa noastră va juca la Satu Mare, iar miercurea viitoare se anunță un nou derby în Sala Sporturilor, împotriva Olimpiei Brașov. Stay tuned!
sursă foto: stiridb.ro