Campioana și-a luat revanșa


CSM Târgoviște – Știința Bacău 0-3 (21-25, 14-25, 26-28 )

CS Municipal n-a mai repetat minunea din turul campionatului în fața liderei Știința Bacău. Jucătoarele pregătite de Dragan Nesic au fost învinse miercuri seara de Știința, la capătul unui meci dominat, în majoritatea timpului, de formația moldoveană. Încă din primul set a fost clar pentru toată lumea că elevele lui Florin Grapă au venit la Târgoviște cu gândul de a se revanșa, iar primul set a fost câștigat relativ ușor de către oaspete.

Scenariul s-a repetat și în manșa secundă, atunci când moldovencele au apăsat și mai tare pedala de accelerație. A fost un set în care vizitatoarele au defilat în Polivalenta din Târgoviște și se părea că misiunea lor în vechea cetate de scaun se va încheia rapid și simplu. Numai că în setul al treilea CS Municipal a avut o revenire incredibilă și a fost la un pas de a se impune și de a relansa partida. Din păcate, experiența superioară a Științei și câteva greșeli copilărești ale fetelor noastre au făcut ca cele trei puncte să ajungă în posesia campioanei, care își continuă marșul către un nou titlu national.