Să vină victoria!
CSM Târgoviște – AS Penicilina Iași. Sâmbătă, ora 17.00, Sala Polivalentă (Târgoviște)
După minunata victorie obținută pe terenul campioanei Știința Bacău, voleibalistele CSM-ului revin pe teren propriu pentru un meci cu o altă reprezentantă a Moldovei. Penicilina Iași pare o rivală mult mai accesibilă decât Știința, însă elevele lui Dragan Nesic nu au voie să trateze cu superficialitate jocul din Polivalentă.
O victorie în fața trupei din Copou ar însemna al cincilea rezultat pozitiv consecutiv și o nouă misiune îndeplinită pentru dâmbovițence înainte de derby-ul cu Dinamo București.