Posts

Un fleac!


CS Municipal Târgoviște – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, 49-36 (15 – 11;  12 -9;  13 -6; 9 – 10). 

 

Sunt atâtea lucruri de spus despre partida dintre CS Municipal Târgoviște și Sepsi Sf. Gheorghe, disputată sâmbătă seara în Sala Polivalentă din municipiul nostru și încheiată triumfal de târgoviștence cu 49-36!

 

În primul rând, Târgoviște nu a mai reușit o victorie în fața “prea lăudatei” formații din Sfântu Gheorghe din 19 aprilie 2015. Pe acea vreme, Municipal obținea al 12-lea titlu de campioană națională cu Dan Fleșeriu pe banca tehnică. Cu un lot pe jumătate schimbat și cu un antrenor de talie internațională, CSM-ul nostru a îngenunchiat campioana en-titre și a dovedit că ora exactă în baschetul feminin românesc s-a dat, se dă și de va da tot de la Târgoviște!

Meciul de sâmbătă a fost dominat de la un capăt la celălalt de formația noastră, care nu a permis gazdelor să înscrie mai mult de 36 de puncte în cele 40 de minute. Un rezultat rușinos dacă stăm să ne gândim la replicile echipei din Sfântu Gheorghe din ultimele sezoane. Fetele noastre au jucat cu sufletul, pentru Târgoviște și pentru târgovișteni, oferindu-le acestora o bucurie imensă, pe care nu au mai trăit-o de o bună perioadă de timp. Au fost peste 1500 de oameni în Polivalentă, oameni care au plecat acasă cu o satisfacție uriașă, regăsind strălucirea echipei pe care acum ceva timp o aplaudau pentru victoriile din Euroligă. Monique Coker a fost senzațională (și) în această partidă, terminând în double-double cu 11 puncte și 17 recuperări. Shay Poole a contribuit la acest succes răsunător cu 9 puncte, Donica Cosby 8 puncte, Porchia Green și Larisa Toma 7 puncte, Elena Dincă 3 puncte, Marta Fodor și Anamaria Vîrjoghe 2 puncte.

 

Larisa eroina!

Larisa Toma (42 de ani) s-a comportat ca o adevărată profesionistă în meciul cu Sepsi! După ce o adversară i-a spart arcada în primele minute ale jocului, cu sângele pe față, jucătoarea noastră a intrat și a ieșit din teren până când medicii echipei au hotărât să o transporte la spital pentru a-i coase rana. Larisa a venit de la spital, a intrat în teren, s-a luptat ca o eroină și a câștigat!

 

Cătălin Tănase aplică formula succesului!

Cel care în această vară a reușit să obțină argintul la Campionatul European cu naționala U16 de fete, Cătălin Tănase a reușit să aplice formula succesului la CSM Târgoviște. Acesta le-a mobilizat exemplar pe baschetbalistele sale, reușind împreună să îngenuncheze campioana și să recâștige clubului gloria și cinstea de altădată!

 

Efort susținut al conducerii administrative 

Pe lângă ceea ce târgoviștenii au văzut în teren sâmbătă seara, trebuie să remarcăm efortul depus de noua conducere a CSM-ului. În mai puțin de o lună, Ciprian Prisăcaru și co. au resușit să pună echipa pe picioare și să schimbe strategia din sezonul trecut.

 

*Fix în momentul în care sirena a sunat finalul meciului, Porchia Green a reușit un buzzer beater de zile mari, de la jumătatea terenului. Din păcate, coșul nu a fost valabil, dar pentru spectatori a fost cireașa de pe torul acestei victorii!

 

Un fleac, le-am ciuruit!

Primul test pentru CS Municipal


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a susținut miercuri după-amiză prima partidă amicală din cadrul turneului de la Brașov, unde mai sunt înscrise două echipe, CSBT Alexadria și echipa gazdă, CSU. Fetele lui Cătălin Tănase au pierdut la 6 puncte meciul împotriva gripării din Teleorman, scor 58 la 64, însă evoluția baschetbalistelor târgoviștene l-a mulțumit pe tehnicianul nostru. “A fost un test de pregătire util, prin intermediul căruia am urmărit unde mai avem de lucrat. Alexandria este o echipă bună cu 4 americance în lot care deja și-au închegat relațiile de joc.  Eu sunt mulțumit de evoluția fetelor noaste!”, spune Cătălin Tănase. De menționat este faptul că singura americancă de la CSM care a evoluat în această partidă a fost Donica Cosby, ajunsă la Brașov cu o seară înaintea meciului, în același timp cu Marta Fodor, care s-a alăturat lotului marți seara. Pe parcurul zilei de astăzi va ajunge la Brașov și Monique Coker, iar Green și Poole vor veni direct la Târgoviște, în zilele următoare.

 

Marcatoare: Selena Kirberg 13 p (3×3), Larisa Toma 12p, Donica Cosby 11p, Raluca Alecu 6p, Elena Dincă 6p, Marta Fodor 4p, Anamaria Vîrjoghe 4p, Alexandra Ghiță 2p.

Misiune îndeplinită


Campioana României la baschet feminin și-a făcut de minune treaba în ultimele jocuri din campionat. CS Municipal a disputat 3 partide în doar 5 zile și a reușit să obțină victoria în fiecare dispută. Pe rând, fetele lui Predrag Vasic au trecut de Timișoara, au spulberat Aradul, iar astăzi, le-au arătat și jucătoarelor din Alexandria că evoluează pentru campioana țării și pentru cel mai valoros club de baschet feminin din România. 

 

CSBT Alexandria – CSM Târgoviște, 54-66 ( 14-22, 17-13, 15-15, 8-16)

Baschetbalistele Municipalului și-au luat meseria de campioane în serios! Înțelegând, în cele din urmă, la ce formație au ajuns, jucătoarele de la Târgoviște au spulberat tot în campionat în ultimele 5 jocuri. Ultima victimă a fost CSBT Alexandria. CSM-ul a dat uitării înfrângerea din tur și a răzbunat formația din Teleorman cum a putut de bine. E adevărat, cu mici emoții, campioana a reușit o victorie superbă în Sala din Craiova. Trioul Cosby – Green – Wampler a fost decisiv și în această partidă. Cele 3 americance au înscris 52 din cele 66 de puncte ale echipei. Scorul a fost completat de Andreea Orosz, Larisa Toma, Net Thompson, fiecare cu câte 4 puncte și de Ildiko Nagy cu 2 puncte.

CSM e pe 4 în Liga Națională

Campiona și-a depășit obiectivul stabilit la începutul sezonului, și anume clasarea pe locurile 7-8. După această victorie, echipa pregătită de Predrag Vasic a urcat pe locul 4 în campionat, cu mult peste așteptările oficialilor. Șefii campioanei mai au timp până pe 29 ianuarie să aducă întăriri. Nu de alta, dar parcă miroase a finală și în acest sezon!

Victorie lejeră în Banat


BCM Danzio Timișoara  – CSM Târgoviște, 61-81 (8-24, 20-25, 13-22, 20-10)

Campioana României la baschet feminin, CSM Târgoviște a trecut fără probleme de formația BCM Danzio Timișoara, într-un meci ce a contat pentru etapa a XIX-a a Ligii Naționale. Victoria se datorează tuturor componentelor CSM-ului, care au arătat ca o adevărată echipă în meciul din Banat, demonstrând că au toate șansele să joace finala și în acest sezon. 

Municipal a început în forță partida de pe Bega, stabilindu-se la cârma partidei încă din primele minute, iar până la pauza mare calculele erau deja rezolvate (28-49, min. 20).  Andreea Orosz a fost imperială în sfertul întâi. Componenta CSM-ului era de neoprit sub panou și a scuturat plasa timișorencelor ori de câte ori prindea mingea. Aceasta a reușit 9/10 aruncări efectuate din interiorul semicercului și 2/4 aruncări de la 3 puncte (24 puncte în total). La acestea se mai adaugă 3 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă.

Pentru această victorie a contribuit și trio-ul de foc al Municipalului, format din americancele Green – Cosby – Wampler. Cele 3 au reușit împreună 35 de puncte.  Tabytha Wampler a terminat meciul în double-double, totalizând 11 puncte, 10 recuperări și 6 pase decisive. Porchia Green și-a trecut în cont 12 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări și 2 intercepții, iar Donica Cosby a reușit 12 puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări și o intercepție.  De apreciat este și evoluția americancei Net Thompson, care a terminat meciul cu 10 puncte. Adina Pop, Ildiko Nagy și Larisa Toma au înscris pe rând 6, 4, respectiv 2 puncte în această partidă. Împotriva lui Danzio au mai evoluat și veteranele Raluca Alecu și Andreea Huțanu care, din păcate, nu și-au trecut numele pe lista marcatoarelor.

Mâine, CSM se deplasează în județul  Arad, acolo unde va disputa meciul împotriva echipei locale, ICIM, partidă ce până mai ieri era un El Clasico al baschetului feminin românesc. Acum ICIM-ul e victimă sigură a Campioanei, singura necunoscută de mâine fiind scorul cu care Municipal va obține victoria. ICIM Arad  – CSM Târgoviște , duminică, ora 15. 

Campioana începe perfect anul 2016


CSM Târgoviște – Phoenix Galați, 74-63 (20-13, 19-8, 17-20, 18-22).
Campioana României la baschet feminin a început anul 2016 cu o victorie în campionat! Etapa 18 din cadrul LNFB a adus-o în Sala Polivalentă pe vecina de clasament a CSM-ului, Phoenix Galați, formație manageriată de fostul antrenor al Municipalului, Florin Nini. Pornind cu prima șansă în această partidă, baschetbalistele noastre au intrat mai montate în teren și au reușit să-și construiască un avantaj liniștitor. În minutul 23, CSM-ul era cu 25 de puncte în fața gălățencelor (46-21), iar deznodământul acestei partide părea deja stabilit. Deși au încercat din răsputeri să întoarcă rezultatul (69-60, min 37), fetele de la Phoenix nu au mai putut depăși avantajul construit de campioane, iar pe final diferența a fost făcută de concentrarea și experiența târgoviștencelor. Cu o Larisa Toma în zi de grație (18p, 8rec, 2cap) și cu o Donica Cosby ce înscria din orice poziție (17p, 6rec, 6as), CSM reușește să obțină a9a victorie din actuala stagiune și astfel să urce pe locul 6 în clasament, la egalitate de puncte cu U Cluj, însă cu un joc mai puțin. La această victorie au mai contribuit și Andreea Orosz (14p), Porchia Green (8p, 7rec, 7as, 3int), Tabytha Wampler (7p), Antinette Thompson (5p), Adina Pop (3p), Andreea Huțanu (2p). De partea cealaltă, Romina Filip s-a remarcat cu 16 puncte.

Nagy a debutat pentru Municipal 
Noua achiziție a campioanei, Ildiko Nagy a debutat în meciul de sâmbătă seara pentru noua echipă. Antrenorul Vasic a folosit-o doar 4 minute, timp în care a reușit o recuperare și o intercepție.
Program încărcat 
CSM va susține 3 meciuri în 5 zile. Campioana va juca pe 16 ianuarie la Timișoara, pe 17 la Arad și pe 20 la Craiova, cu BT Alexandria. Următorul meci acasă va avea loc pe 27 ianuarie vs. U Cluj.

sursă foto: Dudea Cristian