Articole

Victorie importantă!


Baschetbalistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au reușit o nouă victorie esențială în lupta pentru ocuparea locului al treilea în Liga Națională de Baschet Feminin. Contra fetelor de la Brașov, CS Municipal avea misiunea de a obține victoria, iar la final spectatorii prezenți în Sala Sporturilor, jucătoarele și antrenorii au sărbătorit un rezultat, care ne face să visăm la performanțe și mai importante la finalul sezonului.

În prima jumătate a partidei din această seară, cele două rivale și-au împărțit „avantajul” pe sferturi, însă la intrarea la cabine ardelencele aveau un ușor avans. Așa cum s-a mai întâmplat și în alte jocuri cu miză, fetele noastre au reușit să respecte sarcinile trasate de Cătălin Tănase, iar la final să obțină victoria esențială în cursa pentru locul al treilea. În a doua parte a confruntării, dâmbovițencele au izbutit să recupereze diferența și să treacă în avantaj, iar la ultima sirenă să câștige.

Cea mai importantă marcatoare a Târgoviștei a fost americanca Monique Coker, autoare a 17 puncte, însă întreaga echipă a luptat admirabil pentru acest succes esențial în Liga Națională de Baschet Feminin

Casetă tehnică

CS Municipal Târgoviște – CSTBv Olimpia Brașov 69-61 (21-16, 14-22, 19-11, 15-12)

Târgoviște: L. Vaida 14p, L. Toma 1p, T. Kilin 9p, A. Stoenescu 14p, P. Poole 14p, M. Coker 17p. Au mai jucat: N. Ghiță, C. Popescu.

Antrenor: Cătălin Tănase

Brașov: F. Ferenczi 14p, B. Pesovic 8p, A. Al Ash Hab 9p, A. Podar 16, K. Arsenic 9p. A mai jucat: R. Szmutku.

Antrenor: Dan Calancea 

Sursă foto: www.sportimpact.ro.

Meritam mai mult!


Finala mică a Ligii Naționale de Baschet Feminin este pe jumătate câștigată de campioana ultimelor două ediții, CSM Târgoviște. Fetele pregătite de Predrag Vasic au jucat cu sufletul în primul meci de la Brașov și s-au arătat mai hotărâte ca oricând să urce pe podium la finalul acestei stagiuni. Nu de alta, dar ar fi păcat ca după 12 titluri obținute în ultimii 20 de ani, Municipal să nu obțină măcar locul al III-lea în LNFB, într-un sezon în care a avut ca obiectiv clasarea pe locurile 7-8.

 

Revenind la meciul de marți seară, CSM a dominat autoritar Olimpia pe toată durata partidei. Porchia Green avea 5 aruncări înscrise din tot atâtea încercate după numai câteva minute scurse din joc. Cu o zi de grație a jucătoarei care a câștigat 3 trofee cu Municipal și cu experimentata Larisa Toma, șefă în defensivă, echipa noastră a învins în sfertul I cu o diferență de 9 puncte, 24-15. Elevele maestrului Vasic au menținut diferența și în sfertul secund. Tabytha Wampler și Andreea Orosz au ieșit la atac și până la pauza mare au mărit diferența la 13 puncte (38-25). Olimpia s-a apropiat la 5 puncte la finalul actului 3, însă Donica Cosby și Larisa Toma au marcat pe final, suficient cât să asigure victoria echipei din Târgoviște, scor final 71-56. Și… este o victorie pe terenul echipe unde s-a câștigat greu în această stagiune. Semn că, CSM și-a format o echipă puternică, care merita mai mult sezonul acesta!

 

De remarcat în acest meci evoluția excelentă a Larisei Toma. Experimentata jucătoare a terminat partida în double-double, cu 14 puncte și 17 recuperări. Evoluții solide au avut și Porchia Green, 16 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, 5 intercepții, dar și Donica Cosby, cu 17 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă și 2 intercepții, desemnată MVP al partidei.

 

Meciul al doilea din finala mică se va juca vineri, de la ora 16.30, în Sala Polivalentă! Vă așteptăm să le susțineți pe fetele noastre în ultimul meci al sezonului, de pe teren propriu.

Victorie smulsă cu forcepsul


Olimpia Brașov – CS Municipal Târgoviște 81 – 83 (28-20, 19-20, 21-21, 13-22)

Municipal a trăit periculos la Brașov, dar în cele din urmă și-a atins scopul. Două puncte mari și importante pentru echipa noastră, care a avut de furcă împotriva unei formații brașovene mai determinate ca oricând.

Intențiile războinice ale gazdelor s-au văzut încă din primul sfert, pe care l-au câștigat într-un mod cât se poate de autoritar, iar repriza a doua nu a adus nimic nou în partitura jocului de la poalele Tâmpei. Cu Britney Jones în zi de grație, Brașovul a intrat la cabine cu un avantaj de 7 puncte, de neconceput înainte de startul partidei.

Nici în repriza a treia, Municipal nu a reușit să se apropie de adversara sa și se părea că Olimpia va furniza surpriza returului. Numai că echipa noastră a reușit să renască în ultimele 10 minute ale partidei. Chrissy Givens a refuzat înfrângerea și și-a condus colegele la asaltul final.

Ultimele secunde au fost de infarct. Poole a ratat o aruncare de trei puncte, Coker a recuperat sub panoul advers și a aruncat mingea în coș, aducând victoria CSM-ului cu 83 – 81.

Pentru campioană urmează o perioadă fără meciuri amicale, situație în care va susține câteva meciuri de pregătire. Unul dintre acestea este programat la Ruse (Bulgaria), cu formația locală, Dunav.

Marcatoare CSM: Givens 32, Coker 19, Poole 11, Stoenescu 10, Orosz 5, Green 4, Huțanu 2.

O echipă de 10!


CS Municipal Târgoviște – Olimpia Brașov 97-67 (26-15, 32-13, 17-19,  22-20)

Baschetbalistele CSM-ului au făcut, din nou, show în fața propriilor suporteri. 97 de puncte și a zecea victorie consecutivă pentru echipa lui Dan Fleșeriu, care conduce plutonul primului eșalon. Ca un făcut, meciul cu Olimpia a sămănat foarte bine cu precedentele dueluri în care au fost implicate fetele noastre. Mai exact, primele sferturi au fost decisive în stabilirea câștigătoarei.

Campioana a început cu motoarele turate la maximum și a spulberat echipa lui Dan Calancea în doar 20 de minute. Americancele Târgoviștei au fost principalele marcatoare, Mo Coker și Jasmine Watson fiind de neoprit sub panoul advers.

Nici româncele din lot nu s-au lăsat mai prejos, Ancuța Stoenescu și Andreea Huțanu au înscris împreună 17 puncte, iar campioana și-a trecut în cont un succes important înaintea derby-ului cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Marcatoare:  M.Coker 20, J.Watson 17, P.Poole 16, C.Givens 16, P.Green 11, A.Huţanu 10, A.Stoenescu 7.

Pregătire pentru Sepsi!


CSM Târgoviște – Olimpia Brașov. Luni, ora 18.30. Sala Sporturilor

Municipal Târgoviște dorește să continue seria meciurilor fără înfrângere începută în etapa a doua a Ligii Naționale de Baschet feminin. Baschetbalistele lui Dan Fleșeriu vor întâlni luni după amiază, Olimpia Brașov, o nouă adversară accesibilă pe care sunt obligate să o învingă.

Partida din Sala Polivalentă este un bun prilej pentru ca dâmbovițencele să își testeze forța înainte de meciul derby de pe 19 noiembrie, cu Sepsi Sf. Gheorghe.