Posts

2017 a început bine!


Multipla campioană națională a României la baschet feminin, echipa noastră, CS Municipal Târgoviște a început cu dreptul anul 2017! În primul joc oficial din acest an, trupa antrenată de Cătălin Tănase a câștigat pe teren propriu în fața formației BC Sirius Târgu Mureș, scor 78-68.

La prima vedere un joc facil pentru târgoviștence, partida de sâmbătă a adus în Cetatea Chindiei o echipa din Târgu Mureș ce părea mai determinată ca oricând. Deși se află în subsolul clasamentului, mureșencele au un lot valoros și foarte bine închegat, care a învins Clujul și a pus probleme serioase lui Sepsi, într-un meci câștigat de covăsnene la doar 5 puncte diferență.

Revenind la jocul din weekend, deși s-au ținut bine în mai multe momente și chiar au trecut de câteva ori în avantaj, Sirius nu a reușit să treacă de echipa din Târgoviște. Cătălin Tănase le-a trezit pe elevele sale în momentul potrivit, iar acestea au înțeles la timp că un pas greșit făcut acum, poate costa scump în economia clasamentului.

CSM a fost ajutată și de un public cald venit la Sala Sporturilor, dar și de inimoasa galerie care a cântat pe toată durata meciului.

Monique Coker a fost de neoprit sâmbătă seara. Americanca noastră a fost cea mai eficientă jucătoare a partidei cu un indice de 31 de unități. Mo’ a înscris 29 de puncte, a reușit 15 recuperări, a pasat de 3 ori decisiv, a interceptat o minge și a reușit un capac. O prestație excelentă a avut și Prorche Poole. Deși  a jucat cu capul spart, după ce o adversară a accidentat-o în primele minute ale partidei, americanca noastră a reușit 21 de puncte și 5 pase decisive. Nu putem uita de jocul excelent făcut de experimentata noastră jucătoare – Larisa Toma! Pivotul nostru a reușit să înscrie 18 puncte și să câștige 5 mingii de sub panou. Deși “nu a fost în mână” sâmbătă seara, Porchia Green a fost lider la assist-uri și intercepții. 4 puncte, 8 pase decisive, 3 mingi câștigate și 11 recuperări a reușit coordonatorul de joc al Municipalului. Pe tabela de scor a pus puncte și Elena Dincă. Jucătoarea noastă a înscris 2 coșuri de 3 puncte în momentele de cumpănă ale partidei.

În etapa următoare, CSM Târgoviște se va deplasa la Arad, pentru meciul cu ICIM, sâmbătă, 21 ianuarie.

Primul joc din 2017


Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște va disputa în acest weekend primul joc oficial din 2017! Elevele lui Cătălin Tănase vor primi vizita nou-promovatei BC Sirius Târgu-Mureș, într-o partidă ce se va începe sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 18.00. În tur, multipla campioană a României a trecut lejer de mureșence, scor 58 – 84. Fetele noastre speră să obțină același rezultat pozitiv  și pe teren propriu și să bifeze, astfel, a 11-a victorie din campionat. Vă așteptăm la Sala Sporturilor pentru a ne susține favoritele!

HAI, CSM TÂRGOVIȘTE!

Programul până la începutul play-off-ului:

etapa 12 (restanță): 01 februarie > CSBT Alexandria – CSM Târgoviște

etapa 15: 14 ianuarieCSM Târgoviște – Sirius Târgu-Mureș

etapa 16: 21 ianuarie > ICIM Arad – CSM Târgoviște

etapa 17: 28 ianuarieCSM Târgoviște – Univ. Cluj-Napoca

etapa 18: o4 februarie > CSU Brașov – CSM Târgoviște

Floare la ureche!


Vicecampioana României la volei feminin, formația CSM Târgoviște s-a distrat duminică dimineața cu oponenta sa, CSU Medicina Târgu Mureș, în cadrul meciului ce a contat pentru etapa a XVI-a a diviziei A1. Dâmbovițencele au controlat ostilitățile pe toată durata partidei, impunându-se cu un categoric 3-0, pe sferturi 25-13, 25-9 și 25-17. Municipal e pe locul 3 în clasament, la egalitate de puncte cu CSM București, echipă peste care va da sâmbăta viitoare, în derby-ul etapei.

 

Până la derby-ul din weekend, CSM Târgoviște va întâlni miercuri, de la ora 18, pe Dinamo București, într-un meci din cadrul Cupei României.