Articole

Primul test pentru CS Municipal


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a susținut miercuri după-amiză prima partidă amicală din cadrul turneului de la Brașov, unde mai sunt înscrise două echipe, CSBT Alexadria și echipa gazdă, CSU. Fetele lui Cătălin Tănase au pierdut la 6 puncte meciul împotriva gripării din Teleorman, scor 58 la 64, însă evoluția baschetbalistelor târgoviștene l-a mulțumit pe tehnicianul nostru. „A fost un test de pregătire util, prin intermediul căruia am urmărit unde mai avem de lucrat. Alexandria este o echipă bună cu 4 americance în lot care deja și-au închegat relațiile de joc.  Eu sunt mulțumit de evoluția fetelor noaste!”, spune Cătălin Tănase. De menționat este faptul că singura americancă de la CSM care a evoluat în această partidă a fost Donica Cosby, ajunsă la Brașov cu o seară înaintea meciului, în același timp cu Marta Fodor, care s-a alăturat lotului marți seara. Pe parcurul zilei de astăzi va ajunge la Brașov și Monique Coker, iar Green și Poole vor veni direct la Târgoviște, în zilele următoare.

 

Marcatoare: Selena Kirberg 13 p (3×3), Larisa Toma 12p, Donica Cosby 11p, Raluca Alecu 6p, Elena Dincă 6p, Marta Fodor 4p, Anamaria Vîrjoghe 4p, Alexandra Ghiță 2p.

Victorie lejeră în Banat


BCM Danzio Timișoara  – CSM Târgoviște, 61-81 (8-24, 20-25, 13-22, 20-10)

Campioana României la baschet feminin, CSM Târgoviște a trecut fără probleme de formația BCM Danzio Timișoara, într-un meci ce a contat pentru etapa a XIX-a a Ligii Naționale. Victoria se datorează tuturor componentelor CSM-ului, care au arătat ca o adevărată echipă în meciul din Banat, demonstrând că au toate șansele să joace finala și în acest sezon. 

Municipal a început în forță partida de pe Bega, stabilindu-se la cârma partidei încă din primele minute, iar până la pauza mare calculele erau deja rezolvate (28-49, min. 20).  Andreea Orosz a fost imperială în sfertul întâi. Componenta CSM-ului era de neoprit sub panou și a scuturat plasa timișorencelor ori de câte ori prindea mingea. Aceasta a reușit 9/10 aruncări efectuate din interiorul semicercului și 2/4 aruncări de la 3 puncte (24 puncte în total). La acestea se mai adaugă 3 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă.

Pentru această victorie a contribuit și trio-ul de foc al Municipalului, format din americancele Green – Cosby – Wampler. Cele 3 au reușit împreună 35 de puncte.  Tabytha Wampler a terminat meciul în double-double, totalizând 11 puncte, 10 recuperări și 6 pase decisive. Porchia Green și-a trecut în cont 12 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări și 2 intercepții, iar Donica Cosby a reușit 12 puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări și o intercepție.  De apreciat este și evoluția americancei Net Thompson, care a terminat meciul cu 10 puncte. Adina Pop, Ildiko Nagy și Larisa Toma au înscris pe rând 6, 4, respectiv 2 puncte în această partidă. Împotriva lui Danzio au mai evoluat și veteranele Raluca Alecu și Andreea Huțanu care, din păcate, nu și-au trecut numele pe lista marcatoarelor.

Mâine, CSM se deplasează în județul  Arad, acolo unde va disputa meciul împotriva echipei locale, ICIM, partidă ce până mai ieri era un El Clasico al baschetului feminin românesc. Acum ICIM-ul e victimă sigură a Campioanei, singura necunoscută de mâine fiind scorul cu care Municipal va obține victoria. ICIM Arad  – CSM Târgoviște , duminică, ora 15. 

Campioana începe perfect anul 2016


CSM Târgoviște – Phoenix Galați, 74-63 (20-13, 19-8, 17-20, 18-22).
Campioana României la baschet feminin a început anul 2016 cu o victorie în campionat! Etapa 18 din cadrul LNFB a adus-o în Sala Polivalentă pe vecina de clasament a CSM-ului, Phoenix Galați, formație manageriată de fostul antrenor al Municipalului, Florin Nini. Pornind cu prima șansă în această partidă, baschetbalistele noastre au intrat mai montate în teren și au reușit să-și construiască un avantaj liniștitor. În minutul 23, CSM-ul era cu 25 de puncte în fața gălățencelor (46-21), iar deznodământul acestei partide părea deja stabilit. Deși au încercat din răsputeri să întoarcă rezultatul (69-60, min 37), fetele de la Phoenix nu au mai putut depăși avantajul construit de campioane, iar pe final diferența a fost făcută de concentrarea și experiența târgoviștencelor. Cu o Larisa Toma în zi de grație (18p, 8rec, 2cap) și cu o Donica Cosby ce înscria din orice poziție (17p, 6rec, 6as), CSM reușește să obțină a9a victorie din actuala stagiune și astfel să urce pe locul 6 în clasament, la egalitate de puncte cu U Cluj, însă cu un joc mai puțin. La această victorie au mai contribuit și Andreea Orosz (14p), Porchia Green (8p, 7rec, 7as, 3int), Tabytha Wampler (7p), Antinette Thompson (5p), Adina Pop (3p), Andreea Huțanu (2p). De partea cealaltă, Romina Filip s-a remarcat cu 16 puncte.

Nagy a debutat pentru Municipal 
Noua achiziție a campioanei, Ildiko Nagy a debutat în meciul de sâmbătă seara pentru noua echipă. Antrenorul Vasic a folosit-o doar 4 minute, timp în care a reușit o recuperare și o intercepție.
Program încărcat 
CSM va susține 3 meciuri în 5 zile. Campioana va juca pe 16 ianuarie la Timișoara, pe 17 la Arad și pe 20 la Craiova, cu BT Alexandria. Următorul meci acasă va avea loc pe 27 ianuarie vs. U Cluj.

sursă foto: Dudea Cristian