Articole

CSM, în fața unui nou examen european!


Echipa noastră de volei debutează marți, 3 decembrie 2019, în CEV Volleyball Cup 2020, a doua competiție europeană ca valoare. Sorții ne-au hărăzit un adversar incomod pentru acest sfârșit de an calendaristic și început de traseu european. Astfel, marți, de la ora 18.00, jucătoarele, antrenorii și conducerea clubului nostru vă invită în tribunele Sălii Sporturilor din Târgoviște pentru a urmări meciul dintre CSM și formația maghiară Fatum NYÍREGYHÁZA.

Partida se anunță foarte echilibrată și importantă totodată pentru echipa noastră, care-și dorește un parcurs cât mai lung în actuala ediție a cupelor europene.

Înainte de jocul din CEV Volleyball Cup 2020, fetele noastre au reușit un succes clar în Divizia A1, învingând, în deplasare, CSU Belor Galați, scor 3-0. La fel ca și fetele noastre, adversara noastră de marți s-a impus fără emoții, dar pe teren propriu în fața formației Haladas, dar meciul a avut loc la Nyiregyhaza.

În campionat, rivala Clubului Sportiv Municipal Târgoviște ocupă locul 1 în Grupa A, fiind, alături de MCM Kaposvari, neînvinsă în actualul sezon din Ungaria.

Așadar, suficiente motive pentru ca târgoviștenii să ia cu asalt tribunele Sălii Sporturilor, marți – 3 decmebrie 2019, ora 18.00, mai ales că intrarea la acest eveniment internațional este GRATUITĂ.

O victorie și o înfrângere pentru CS Municipal Târgoviște în „triunghiularul” de volei din Ungaria!


Echipa de volei a clubului nostru a evoluat într-un nou turneu de verificare pentru pregătirea viitorului sezon competițional intern. Jucătoarele pregătite de Dragan Nesic s-au deplasat la Bekescsaba (Ungaria), unde au jucat alături de două echipe din țara vecină, respectiv Jaszberenyi și gazdele de la Swietelsky Bekescsaba.

În prima partidă, CS Municipal Târgoviște a trecut de Jaszberenyi cu scorul de 3-0 (25-17, 25-22, 25-17), iar în cea de-a doua au cedat la limită, scor 2-3 (26-24, 16-25, 28-26, 20-25, 12-15) în fața formației organizatoare.

Lotul folosit de Dragan Nesic în turneul din Ungaria a fost: Rodica Buterez, Elena Litovchenko, Sabrina Muller, Gabriela Bălae, Katarina Vukmanovic, Ilka Van de Vyver, Diana Calotă, Alexandra Trică, Tanja Sredic, Ana Starcevic, Ivana Prokopic, Mihaela Pamfil.