Posts

CSM Târgoviște se impune în deplasarea de la Dinamo după un meci infernal!


Vești bune din Capitală, acolo unde echipa de volei feminin a clubului nostru a reușit o victorie importantă în actuala ediție a Diviziei A1. Elevele lui Valerijan Luka s-au impus la capătul unui meci maraton de cinci seturi foarte echilibrate. Târgoviștencele au fost mereu la conducere, însă de fiecare dată gazdele au găsit resursele necesare pentru a reveni.

A fost nevoie de un set decisiv pentru a se stabili învingătoarea duelului din complexul situat în Ștefan cel Mare, decisiv care le-a aparținut fetelor noastre.

Acesta a fost ultimul joc oficial din 2018 pentru echipa noastră de volei.

Casetă tehnică

CS Dinamo București – CS Municipal Târgoviște 2-3 (20-25, 25-21, 20-25, 25-23, 7-15)

 

Ultima oră! Meciul de volei dintre Dinamo București și CSM Târgoviște a fost reprogramat!


În ultima etapă a turului Diviziei A1 de volei feminin, CS Municipal Târgoviște va întâlni Dinamo București. Programată inițial sâmbătă, 15 decembrie, partida a fost reprogramată la cererea clubului bucureștean, care a solicitat ca întâlnirea să se dispute vineri, 14 decembrie 2018.

Astfel, meciul se va jucat vineri, de la ora 19.30, în Sala Dinamo a complexului sportiv din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Victorie lejeră pentru CSM Târgoviște în meciul cu Lugoj


După o perioadă mai puțin fastă, echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a reușit o nouă victorie în campionat. Fetele noastre s-au impus fără emoții în duelul cu CSM Lugoj, fosta echipă a tehnicianului nostru, Valerijan Luka.

Partida din Sala Sporturilor nu a avut istoric. În fiecare dintre cele trei seturi, CSM Târgoviște a reușit să-și impună ritmul și să scoată maximum de puncte dintr-un duel pe care era obligată să-l câștige cu orice preț pentru a rămâne în apropierea podiumului. Sara Klisura și Rodica Buterez au fost principalele arme ofensive ale echipei noastre, care și-a atins scopul în acest duel desfășurat într-un singur sens.

Casetă tehnică

CS Municipal Târgoviște – CS Municipal Lugoj 3-0 (25-17, 15-16, 25-10)

Târgoviște: S. Klisura 12p, R. Buterez 12p, A. Lakovic 4p, D. Calotă 8p, Al. Trică 9p, T. Sredic 11p.

Antrenor: Valerijan Luka

Lugoj: D. Balintoni 2p, N. Kocic 5p, E. Babic 7p, I. Dinic 4p, N. Jakic 5p, R. Roman 9p.

Antrenor: Ugljesa Segrt.

CSM Târgoviște, eliminată din CEV Cup!


Echipa de volei a clubului nostru a fost eliminată din actuala ediție a cupelor europene. În meciul retur al dublei confruntări cu Galatasaray Istanbul, contând pentru CEV Cup, formația noastră a pierdut cu 3-0 (25-22, 25-19, 25-16). În manșa tur a duelului continental, elevele lui Valerijan Luka pierduseră cu același scor.

Pentru formația noastră, singurele competiții în care mai este angrenată sunt campionatul și Cupa României.

Următoarea partidă pentru echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște este programată la sfârșitul acestei săptămâni, la Târgoviște. Sâmbătă, de la ora 17.00, pe parchetul Sălii Sporturilor din Târgoviște, CSM va înfrunta CSM Lugoj.

CS Municipal a pierdut primul meci din dubla cu Galatasaray Istanbul, din CEV Cup


Echipa noastră de volei feminin a cedat în fața galonatei formații din Turcia, Galatasaray Istanbul. În fața a 1700 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor din Târgoviște, CS Municipal a reușit să se prezinte onorabil în fața unei adversare de renume și să stea aproape în fiecare dintre cele trei seturi.

Victoria la zero a celor de la Galatasaray le oferă acestora prima șansă la calificarea în fazele superioare ale CEV Cup, însă până la deznodământ, mai există un meci la Istanbul, acolo unde fetele noastre pot produce o surpriză, mai ales că în această seară au reușit să fie la nivelul adversarei în multe momente ale partidei.

Casetă tehnică

CSM Târgoviște – Galatasaray Istanbul 0-3 (23 – 25, 21 – 25, 24 – 26)

CSM Târgoviște
1 KLISURA Sara
3 BALAEFlorina Gabriela
4 BUTEREZ Rodica
5 JEREMIC Mihaela
6 ROSCA Adina-Maria
7 DJURIC Dubravka
8 LAKOVIC Andrea
9 CALOTA Diana-Ioana
10 TRICA Alexandra Romela
11 SREDIC Tanja
14 DIMITROVA Emiliya
15 PAMFIL Mihaela
16 CIOCIAN Lorena Raisa
17 MARCIU Ramona Isabela

Antrenor: Valerijan LUKA

 

Galatasaray Istanbul
1 YILMAZ Melike
3 KARADAYI Gizem
4 GEDIKOGLU Suzan Dilara
6 LEYS Charlotte
7 AKIN Çağla
8 CETIN Cansu
9 KALAÇ Asli
10 BALADİN Hande
11 KAYACANBuse
12 YILDIZ Sinem
13 BOZ Meryem
15 JACKSON Cursty
16 ERİÇEK Elif Su
17 AYDINLAR Nursevil

Antrenor: Ataman GUNEYLIGIL

Deplasare infernală pentru echipa de volei! Ne duelăm cu finalista Ligii Campionilor!


După trei succese consecutive și un duel pierdut la mare luptă cu CSM București, echipa de volei a clubului nostru se va deplasa în fieful vicecampioanei României și finalistei Ligii Campionilor în sezonul 2017 – 2018, CSM Volei Alba Blaj.

Partida este o restanță din a patra etapă a Diviziei A1 de volei feminin și se va disputa în sala din Blaj începând cu ora 18.00. 

Înainte de derby-ul din Ardeal, tehnicianul Valerijan Luka a declarat că este optimist și că are încredere în echipa sa: „Ne așteaptă un meci dificil, dar știu sigur că fetele vor face totul pentru a face o figură bună în fața uneia dintre candidatele la titlu din acest an. Mergem să ne jucăm șansele, indiferent de cât de mici sunt. Atât timp cât ele există, luptăm până la capăt”.

 

Scurt și la obiect! CSM Târgoviște a câștigat la pas meciul cu Universitatea Cluj Napoca!


O nouă reprezentație a echipei de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște în Sala Sporturilor și o nouă victorie de 3 puncte în fața unei adversare, care a încercat să-și vândă scump pielea în vechea cetate de scaun.

Elevele lui Valerijan Luka și-au atins obiectivul fără prea mari emoții, într-un joc care a durat puțin peste o oră. Fetele noastre au abordat meciul conștiente că trebuie să rezolve cât mai rapid ecuația și și-au îndeplinit sarcinile, adăugând alte trei măsuri la zestrea actuală de puncte.

Cu Tanja Sredic și Sara Klisura în rolurile respnsabilelor cu punctele, CS Municipal a făcut o repetiție cu public înainte de deplasarea de foc de pe terenul vicecampioanei, Volei Alba Blaj.

Casetă tehnică

CS Municipal Târgoviște – CS U. NTT Cluj Napoca 3-0 (25-18, 25-18, 25-12)

Târgoviște: Klisura 10 p, Bălae 3 p, Buterez 2 p, Djuric 7 p, Lakovic 8 p, Calotă 2 p, Trică 2 p, Sredic 13 p, L. Ciocian 2 p, Marciu 9 p, M. Jeremic, M. Pamfil.

Antrenor: V. Luka

 

Cluj: Răileanu 5, Porca 3, Vodă 1, Bucur 7, Mocan 3, Tamaș 1, Dancu 6, Stanciu 1, 

Antrenor: L. Trombițaș.

CSM trece rapid de Belor Galați! Prima victorie din noul campionat pentru echipa de volei!


CSU Belor Galați – CS Municipal Târgoviște 0-3 (15-25, 19-25, 23-25)

Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște și-a atins obiectivul în partida de pe malul Dunării. În fața unei adversare nou-promovate, dar cu gânduri mari, elevele lui Valerijan Luka s-au impus așa cum și-au propus: scurt și fără să lase loc de interpretări.

Primul set a fost și cel mai scurt ale duelului din această după-amiază. A durat 20 de minute și a înregistrat o diferență de zece puncte. Nici a doua manșă nu a fost mai echilibrată. Formația noastră a dovedit că prestația excelentă din duelul cu CSM București nu a fost deloc întâmplătoare și a făcut rapid 2-0 în meciul de la Galați.

volei feminin galati

„Portocala mecanică” nu a slăbit ritmul niciun moment, iar setul trei, deși mai echilibrat, a fost câștigat tot de fetele noastre, care și-au îndeplinit misiunea și se întorc acasă cu toate cele trei puncte.

Pentru echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște urmează o confruntare mult mai dificilă în etapa următoare, când va primi vizita unei adversare puternice. Fetele noastre vor juca împotriva formației Agroland Timișoara, o adversară incomodă, care a creat multe problemele CSM-ului în sezonul precedent.

Înfrângeri demne. Echipele de baschet și volei ale CSM-ului au pierdut meciurile din Sala Sporturilor!


Sâmbătă mai puțin fericită pentru fanii echipelor de baschet și volei ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște.

Ziua a început cu meciul de baschet feminin dintre CSM Târgoviște și CSM Satu Mare. Formația noastră, nou promovată în Liga Națională a reușit să țină piept vicecampioanei României, fiind învinse cu noroc de ardelence în finalul confruntării din Sala Sporturilor.

CSM Târgoviște – CSM Satu Mare 57 – 60 (8 – 18; 19 – 6; 25 – 16; 5 – 20)

Casetă tehnică:

Târgoviște: Chivu 5, Irimia 8, Popescu, Stoenescu 18, Toma 6. Au mai jucat: Kilin 5, M. Coker 4, Ghiță, Poole 11, Vaida.

Antrenor: Cătălin Tănase

 

Satu Mare: Tavic 15, Amukamara 10, Kadar, Mandache 5, Denson 11. Au mai jucat: Loyd 6, Uiuiu, Olah, Lazăr 7, Baltic 4, Huțanu 2.

Antrenor: Octavian Boian

 

 

În cel de-al doilea joc găzduit de Polivalentă, echipa de volei a clubului nostru a cedat la mare luptă în fața super-vedetelor campioanei României, CSM București. După primele două seturi controlate de oaspete, elevele lui Luka Valerijan au strâns rândurile și au reușit să revină în joc într-un mod spectaculos. Au câștigat următoarele două seturi și au dus meciul în decisiv, acolo unde bucureștencele au izbutit să se impună cu 15-10.

Casetă tehnică:

CSM Târgoviște – CSM București 2-3  (22-25; 13-25; 25-13; 25-22; 10-15)

Târgoviște: Klisura 21, Buterez 6, Djuric 1, Lakovic 13, Calotă 3, Trică 7, Sredic 14, Ciocian 1, Marciu 11.

Antrenor: Luka Valerijan

echipa de volei csm targoviste

București: Salaoru 12, Trușkina 7, Balkestein 7, Koolhaas 4, Ungureanu 2, Markevich 12, Kodola 26, Hashimoto 4.

Antrenor: Akbaș Ferhat

CSM Târgoviște a jucat două meciuri de verificare cu Știința Bacău!


Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a susținut două partide de verificare în compania viitoarei adversare din campionat, Știința Bacău. Potrivit protocolului dintre cele două formații, în fiecare dintre confruntări s-au disputat patru seturi, iar rezultatele au fost următoarele.

Ziua I: Știința Bacău – CSM Târgoviște 3-1 (25-21, 15-25, 25-19, 25-23);

Ziua a II a: Știința Bacău – CSM Târgoviște 2-2 (25-23, 25-20, 14-25, 18-25).

Pentru echipa noastră acestea au fost ultimele două jocuri de verificare înainte startul noului sezon competițional, care va debuta pe 27 octombrie. CS Municipal Târgoviște va înfrunta, pe teren propriu, campioana României, CSM București, sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 19.00. Accesul în Sala Sporturilor din Târgoviște va fi GRATUIT.

Tot sâmbătă, de la ora 16.30, echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște va susține primul meci pe teren propriu din noua stagiune a Ligii Naționale, contra vicecampioanei României, CSM Satu Mare. Accestul în Sala Sporturilor va fi, de asemenea, GRATUIT.

Programul meciurilor din Sala Sporturilor din Târgoviște.

SÂMBĂTĂ – 27 OCTOMBRIE 2018

ORA 16.30 – BASCHET FEMININ: CSM TÂRGOVIȘTE – CSM SATU MARE

ORA 19.00 – VOLEI FEMININ: CSM TÂRGOVIȘTE – CSM BUCUREȘTI