Weekend perfect pentru CS Municipal Târgoviște!


Echipele de baschet și volei ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște care ne reprezintă orașul în competițiile naționale s-au descurcat excelent în acest weekend, reușind să câștige jocurile pe care le-au avut de disputat!

 

CSM Târgoviște – CSM Stau Mare, 69-64 (16-18, 23-21, 17-15, 13-10) 

 

Echipa de baschet a avut puține emoții în confruntarea cu Satu Mare, disputată sâmbătă seara în Sala Polivalentă. Jocul nu a semănat deloc cu cele din primele trei etape. Echipa din nord-vestul țării s-a întărit serios în această pauză competițională și a reușit să pună probleme serioase grupării lui Cătălin Tănase. E drept, nu a fost nici cea mai bună zi pentru fetele noastre, însă rezultatul final este cel care contează! Shay Poole a fost cea care și-a tras echipa spre victorie în această partidă, americanca noastră reușind 26 de puncte. Lista marcatoarelor a fost completată de Monique Coker 17p, Porchia Green 16p, Donica Cosby 6p, Larisa Toma 4p. CSM va juca miercuri, tot pe teren propriu, un meci restant din etapa a III-a, contra CSBT Alexandria. Partida va începe la ora 18.

 

SCM Pitești – CSM Târgoviște, 0-3 (16-25, 21-25, 15-25) 

 

De partea cealaltă, echipa de volei a Clubului, pregătită de Dragan Nesic s-a impus lejer pe terenul celor de la Pitești. Fetele noastre au învins cu 3-o și și-au trecut în cont cea de-a treia victorie stagională. Municipal este liderul seriei cu 9 puncte și se pregătește pentru meciul din etapa viitoare, din 29 octombrie, contra celor de la Poli Iași. Partida se va disputa în Sala Sporturilor din municipiul nostru!

 

Foto: Eduard Găiseanu