CSM, eliminată din CEV Cup


Azeryol Baku – CS Municipal Târgoviște 3-0 (25-23, 25-23, 25-17) (15-13)

Aventura echipei de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște în CEV Cup s-a încheiat. Jucătoarele pregătite de Stefano Micoli au părăsit competiția după ce au pierdut cu 3-0 returul din „dubla” cu Azeryol Baku, dar și „setul de aur”, care trebuia să stabilească formația care merge în turul al doilea al competiției continentale.

Meciul de la Baku a fost foarte echilibrat în primele seturi, cele două combatante mergând cap la cap până spre finalul fiecărei manșe. De fiecare dată, gazdele au gestionat mai bine situația, iar șansa le-a surâs, În setul al treilea Azeryol a revenit uluitor de la 12-17 și a reușit să-și atingă obiectivul, respectiv victoria la o diferență care să trimită meciul în „decisiv”.

Din păcate, lipsa de experiență a jucătoarelor noastre și-a spus cuvântul, iar formația din Baku a izbutit să ajungă prima la 15 și să obțină calificarea în turul al doilea.

Pentru CS Municipal Târgoviște aventura europeană continuă în Challenge Cup, acolo unde ar putea da peste TRABZON Idman Ocagi, echipă care a câștigat Liga Balcanică și care va juca în primul tur al Challenge Cup contra formației AON Pannaxiakos NAXOS.

Sursa foto: www.cev.lu