Posts

Încă un pas pentru sferturi! CSM Târgu Mureș – CSM Târgoviște. Astăzi, ora 17.00


CS Municipal Târgoviște se află la doar 40 de minute de joc efectiv de calificarea în sferturile Cupei României de baschet feminin. Echipa lui Cătălin Tănase înfruntă astăzi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș, echipa locală în manșa a doua a optimilor de finală ale competiției surprizelor.

Echipa noastră este aproape calificată după ce a reușit un succes categoric în fața propriilor suporteri în meciul desfășurat la jumătatea săptămânii. Pe parchetul Sălii Polivalente din Târgoviște, târgoviștencele s-au impus cu scorul de 94-47, cea mai clară victorie din această fază a întrecerii.

Debut în Cupa României pentru CSM. Ancuța Stoenescu: „Suntem o echipă mult mai bună decât Tg. Mureș”


Ancuța Stoenescu a intrat în istoria baschetului feminin românesc, ca lider al titlurilor câștigate. Are 12 numai în România, dintre care 5 obținute pentru Târgoviște, și două în Cipru. Ajunsă la 38 de ani, Ancuța mai vrea să câștige trofee pentru Clubul Sportiv Municipal. Noul căpitan al echipei a fost și liderul punctelor (36) în cele două meciuri amicale susținute weekend-ul trecut în Bulgaria, cu Montana 2003. Stoenescu vine după un Campionat European de baschet 3×3, unde a evoluat pentru România, alături de Gabriela Irimia, o altă jucătoare transferată recent la Târgoviște. Ancuța prefațează primul meci oficial al sezonului, programat pentru miercuri, la Sala Sporturilor, de la ora 18.00, cu CSM Tg. Mureș. Este manșa tur a primei etape din Cupa României, returul fiind stabilit pentru sâmbătă, de la ora 16.30, în deplasare.

anca stoenescu csm targoviste

Ancuța, cum trăiești acest moment al revenirii la Târgoviște, unde ai cunoscut foarte multe satisfacții sportive?

– Sentimentul este unul foarte frumos. Am găsit aici o echipă dornică de rezultate și sper că vom face față campionatului ce urmează.

Debutul oficial este miercuri, de la ora 18.00, cu CSM Tg. Mureș, în Cupa României. Ar trebui să avem emoții?

– Emoțiile sunt binevenite întotdeauna. Eu zic că, din punct de vedere statistic, suntem o echipă mult mai bună decât Tg. Mureș. Acum o să vedem care ne sunt lipsurile și care ne sunt atuurile. Suntem o echipă tânără ca medie de vârstă, cu multe fete fără experiență la nivelul Diviziei A și încercăm să le integrăm, astfel încât să ne ajute tot mai mult în ceea ce vom face în acest campionat.

Unde vezi echipa din Târgoviște la nivelul Diviziei A, cu lotul actual?

– Eu sunt foarte optimistă. Le-am văzut pe fete cum lucrează la antrenamente, le văd potențialul zilnic și chiar cred că o să facem o treabă bună. Cu ajutorul orașului, din toate punctele de vedere, prin implicarea oamenilor în acest nou proiect, cu sprijinul suporterilor, se poate ajunge la o nouă performanță. Iar pentru mine este o nouă provocare, în care cred 100%.

La meciurile amicale cu Montana 2003, campioana Bulgariei, ai fost principala marcatoare. Cum s-a jucat acolo?

– Ne-am mișcat destul de bine, având în vedere puținele zile de pregătire avute la dispoziție. Din punctul meu de vedere, echipa contează, nu o jucătoare sau alta. O echipă câștigă sau o echipă pierde, echipa e importantă.

PRIMUL MECI OFICIAL PENTRU ECHIPA DE BASCHET A CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL


CS Municipal Târgoviște – CSM Târgu Mureș. Miercuri, 26 septembrie, ora 18.00. Sala Sporturilor din Târgoviște. Intrarea LIBERĂ

După un sezon petrecut în al doilea eșalon valoric al baschetului feminin românesc, CSM Târgoviște revine în elită și debutează în noul sezon competițional cu o dublă contând pentru prima rundă din Cupa României.

Formația noastră va juca primul meci pe teren propriu, miercuri, de la ora 18.00, oră obișnuită pentru târgoviștenii iubitori de baschet, pe care jucătoarele din lotul echipei de baschet îi așteaptă într-un număr cât mai mare la partida de debut din noua stagiune competițională.

baschet feminin csm targoviste

CS Municipal Târgoviște s-a pregătit zilele trecute în Bulgaria, unde a jucat două partide amicale în compania campioanei acestei țări, Montana 2003, iar după aceste jocuri antrenorul Cătălin Tănase a declarat: Sunt mulţumit de jocul prestat, de atitudinea pe care au arătat-o toate jucătoarele. Au fost două prime teste foarte utile pentru această perioadă. Trebuie să ţinem cont că cele două americance (Poole și Coker) au ajuns în România joi, au călătorit mai bine de 24 de ore, vineri au făcut antrenament cu echipa şi au ţinut să evolueze în primul joc. De asemenea, Stoenescu, Irimia şi Kilin sau întors luni de la lotul de 3×3 al României, lucrând doar trei zile împreună. Vom analiza jocul şi sperăm să creştem de la meci la meci. Timpul ne este un adversar, dar mă bazez pe experienţa unor jucătoare şi pe dorinţa de afirmare a celor tinere

Al doilea test în Bulgaria pentru echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște!


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a susținut cel de-al doilea meci de verificare în Bulgaria, înfruntând tot campioana țării vecine.

La finalul partidei de duminică, echipa gazdă s-a impus cu 75-59, principala marcatoare a echipei noastre fiind Ancuța Stoenescu.

Montana 2003 – CSM Târgoviște 75-59

CSM Târgoviște: A. Stoenescu 16, G. Irimia 7, M. Coker 6, A. Chivu 6, C. Popescu 6, A. Ghiță 6, P. Poole 5, T. Kilin 3, L. Toma 2, L. Vaida 2, D. Tănase, D. Vati.

Test util cu Montana 2003, campioana Bulgariei. CSM Târgoviște strânge rândurile


Echipa de baschet a clubului nostru a susținut vineri seară un prim meci amical cu Montana 2003, campioana Bulgariei, participantă în Liga Adriatică. Un test apreciat de conducerea tehnică, chiar dacă rezultatul a fost favorabil gazdelor, 79-73 (23-14, 19-17, 13-26, 24-16). „Sunt mulțumit de jocul prestat, de atitudinea pe care au arătat-o toate jucătoarele. A fost un prim test foarte util pentru această perioadă. Trebuie să ținem cont că cele două americance au ajuns în România ieri, au călătorit mai bine de 24 de ore, astăzi au făcut antrenament cu echipa și au ținut să evolueze în primul joc.

De asemenea, Stoenescu, Irimia și Kilin s-au întors luni de la lotul de 3×3 al României, lucrând doar trei zile împreună. Vom analiza jocul și sperăm să creștem de la meci la meci. Timpul ne este un adversar, dar mă bazez pe experiența unor jucătoare și pe dorința de afirmare a celor tinere”.

Revanșa se joacă astăzi tot în Bulgaria, după care echipa va reveni la Târgoviște, pentru a pregăti dubla cu CSM Târgu Mureș, din Turul 1 al Cupei României, programată pentru 26 și 29 septembrie.

CSM Târgoviște: A. Stoenescu 20 (2×3), M. Coker 15 (1), P. Poole 9 (2), G. Irimia 8, L. Toma 6 (1), L. Vaida 5 (1), A. Ghiță 4, C. Popescu 4, A. Chivu 2, D. Tănase, T. Kilin. Antrenori: Cătălin Tănase, Marian Enache. Director sportiv: Ioan Valerian.

Alături de Ancuța Stoenescu și Gabriela Irimia! Jucătoarele Municipalului fac parte din lotul României pentru Campionatul European de baschet 3X3!


Pentru a treia oara in istorie, Romania va gazdui turneul final al Campionatului European de baschet 3×3, eveniment care se va desfasura la Bucuresti, in perioada 14-16 septembrie, si va fi gazduit de Circul Metropolitan! De altfel, este pentru prima oara in istoria aceste discipline olimpice (n.n – baschetul 3×3 a fost inclus in 2017 pe lista disciplinelor olimpice, urmand sa debuteze la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020) cand un eveniment se desfasoara intr-o arena de circ iar spectacolul gandit de organizatori va include o premiera si pentru sportul romanesc: echipele vor fi prezentate in cadrul unor proiectii 3D pe suprafata de joc, la fel ca in NBA.

FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018, va alinia la start cele mai valoroase 24 de echipe din Europa (12 la feminin si 12 la masculin), acestea urmand sa-si dispute suprematia continentala in cadrul unui eveniment care include pe langa meciurile de baschet 3×3 si numeroase momente de divertisment. Astfel, fanii baschetului si nu numai vor avea ocazia sa se bucure de actiunile vedetelor circuitului european de baschet 3×3 iar in pauzele dintre meciuri se vor delecta cu momente de spectacol oferite de artistii Circului Metropolitan, de majoretele de la Dracula’s Girls, precum si de membrii celebrei trupe italiene de freestyle DaMove Crew. Ca la toate evenimentele majore de baschet 3×3, spectatorii vor beneficia de distractie si voie buna nu doar in arena ci si in zona fanilor, care va fi amenajata pe holurile Circului Metropolitan din Bucuresti. O zona de jocuri pe calculator si console, street food, concursuri cu premii, dar si magazinul fanilor, ii asteapta pe spectatorii de toate varstele pe parcursul celor trei zile ale FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018.

ancuta stoenescu

Nationalele Romaniei, calificate din oficiu la turneul final continental, revin astfel in lupta pentru suprematia europeana, dupa ce in 2014, echipa noastra masculina a cucerit aurul, iar in 2016, a fost randul echipei noastre feminine sa obtina medaliile de argint. De mentionat faptul ca, desi erau calificate la FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018, ambele nationale ale Romaniei au participat la turneul de calificare de la Constanta, echipa feminina reusind sa incheie competitia fara infrangere, in vreme ce echipa masculina a cedat in fata campioanei mondiale Serbia in sferturile de finala. La FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018, nationala feminina de baschet 3×3 a Romaniei este formata din Gabriela Marginean, Sonia Ursu, Ancuta Stoenescu si Gabriela Irimia, toate componente de baza si ale nationalei de senioare. In concursul masculin, Romania va fi reprezentata de Alin Andries, Amedeo Casale, Marius Ciotlaus si Radu Petrescu.



Programul meciurilor Romaniei si componenta grupelor

Conform sistemului competitional anuntat de forul international, la startul calificarilor pentru FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018, s-au aliniat 59 de echipe nationale, cumulat la masculin si feminin, din 33 de tari. Tabloul FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018, a fost completat in urma meciurilor desfasurate in turneele de calificare de la Constanta, Poitiers (Franta) si Escaldes-Engordany (Andorra), la Circul Metropolitan urmand sa evolueze cele mai valoroase 24 de echipe din Europa (12 la feminin si 12 la masculin), dupa cum urmeaza:
Masculin
Grupa A – Serbia, Spania si Bosnia&Hertegovina
Grupa B – Slovenia, Franta si Elvetia
Grupa C – Letonia, ROMANIA si Ungaria
Grupa D – Rusia, Polonia si Belgia
Feminin
Grupa A – Ucraina, Spania si Elvetia
Grupa B – Franta, Cehia si Belarus
Grupa C – Olanda, ROMANIA si Serbia
Grupa D – Ungaria, Italia si Belgia

In faza grupelor, nationalele de baschet 3×3 ale Romaniei vor juca dupa urmatorul program
14 Septembrie, ora 19:25: Romania – Ungaria (masculin)
14 Septembrie, ora 21:25: Romania – Letonia (masculin)
15 Septembrie, ora 19:25: Romania – Serbia (feminin)
15 Septembrie, ora 21:25: Romania – Olanda (feminin)
Duminica, 16 septembrie, sunt programate meciurilor eliminatorii.

Campionatul European de baschet 3×3, FIBA 3×3 Europe Cup, Bucuresti 2018, este organizat de Sport Arena Streetball si Federatia Romana de Baschet, cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului, Primaria Municipiului Bucuresti si Primaria Sectorului 2. Evenimentul este sustinut de Jacobs, Sport Loft, Gatorade, Ursus Cooler, Regina Maria, APAN Top Selection, Kiss FM, Red Bull, UPC Romania, Kaufland, Horizon, PC Coolers, Les Ateliers Nomad, CSM Bucuresti, Circul Metropolitan Bucuresti si DSTMB. Partenerii globali ai evenimentului sunt Peak, Tissot si Wilson.

Conferinta de presa la Circul Metropolitan

Joi, 13 septembrie, incepand cu ora 15:00, va avea loc o conferinta de presa chiar in arena Circului Metropolitan din Bucuresti. In cadrul conferintei de presa vor fi detaliate programul celor trei zile de competitie precum si activitatile conexe care vor avea loc pe durata evenimentului. Totodata, reprezentantii mass-media vor avea ocazia sa interactioneze cu sportivii care vor reprezenta Romania la FIBA 3×3 Europe Cup 2018, dar si cu organizatorii si reprezentantii partenerilor evenimentului.

Sursa: frbaschet.ro

Echipa de baschet se întoarce în Liga Națională și începe campionatul cu un meci mare!


După un sezon petrecut în al doilea eșalon valoric, echipa de baschet feminin a Clubuli Sportiv Municipal Târgoviște a revenit în LNFB. Mai mult, formația pregătită de Cătălin Tănase și Valerian Ioan va evolua în grupa valorică 1-6, alături de campioana ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, CSM Satu Mare, CS Țara Bârsei 2011 Brașov, FCC ICIM CSB Arad și CS Universitatea Cluj Napoca.

La sediul Federatiei Romane de Baschet, a avut loc tragerea la sorti a locurilor din Tabela Berger pentru stabilirea jocurilor din prima faza a Ligii Nationale de Baschet Feminin, dar si tragerea la sorti  a meciurilor din cadrul primei faze a Cupei Romaniei, Feminin, sezonul 2018-2019.
Tinand cont de dosarele de inscriere in LNBF si Cupa Romaniei, dar si de indeplinirea criteriilor de eligibilitate, in deschiderea sedintei s-a anuntat ca, in sezonul 2018-2019, vor fi prezente 13  echipe feminine, impartite astfel:
GRUPA A: ACS Sepsi Sic Sfantu Gheroghe, CSM Satu Mare, CS Tara Barsei 2011 Brasov, CS Universitatea Cluj-Napoca, CS Baschet Arad, CSM Targoviste.
GRUPA B: CS Phoenix Constanta, CSU Oradea, CS Rapid Bucuresti, CS Agronomia Bucuresti, ACS KSE Targu Secuiesc, CSM Alexandria, CSM Targu Mures.

Programul echipei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște în turul de campionat va fi următorul:

Etapa I – 6 octombrie

ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – CSM Târgoviște

Etapa a II a – 13 octombrie

CSM Târgoviște – Universitatea Cluj Napoca

Etapa a III a – 20 octombrie

ICIM CSB Arad – CSM Târgoviște

Etapa a IV a – 27 octombrie

CSM Târgoviște – CSM Satu Mare

Etapa a V a – 3 noiembrie

CSTB Brașov – CSM Satu Mare.

Tot în cadrul ședinței desfășurată ieri la sediul Federației Române de Baschet a avut loc și tragerea la sorți a primei runde din cadrul Cupei României.

In turul inaugural joaca doar echipele din Grupa A si Grupa B, in sistem tur-retur. Echipa ACS Sepsi Sic Sfantu Gheorghe (participanta Eurocup Women) fiind calificata direct in turul II. In urma tragerii la sorti, a rezultat urmatorul program (cu meciuri in 26 si 29 septembrie 2018):

Nr. Crt Echipa A Echipa B
1 CSM Satu Mare CS Rapid Bucuresti
2 CSM Alexandria CS Agronomia Bucuresti
3 CS Universitatea Cluj-Napoca CS Phoenix Constanta
4 CSM Târgoviște CSM Targu Mures
5 CSU Oradea ACS KSE Targu Secuiesc
6 FCC ICIM CSB Arad CS Tara Barsei 2011 Brasov

Cele sase echipe invingatoare din turul inaugural vor accede in faza urmatoare, alaturi de o echipa lucky-looser si de ACS Sepsi Sic Sfantu Gheorghe vor evolua in cadrul celui de-al doilea tur al Cupei Romaniei (cu meciuri in 27 februarie si 06 martie 2019). Meciurile dintre acestea vor fi stabilite prin tragere la sorti.

Final 4, 30-31 martie 2019: cele 4 invingatoare din turul 2, vor juca in prima zi a Final 4 cele 2 jocuri conform tragerii la sorti; in a doua zi se va juca doar finala intre echipele invingatoare din prima zi.

 

Echipa de baschet 3×3 a Clubului Sportiv Municipal, prezență onorabilă la turneul final de la Târgu Jiu!


Târgu Jiu a fost gazda primei ediții a Campionatelor Național de baschet 3×3, cea mai nouă dintre disciplinele olimpice.

Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a participat la întrecerea din orașul lui Constantin Brâncuși, reușind să ajungă până în faza a doua a competiției, acolo unde a fost eliminată de către Agronomia București, echipă care a cucerit, la finalul competiției, medalia de bronz.

Repartizată în grupa C, echipa clubului nostru a obținut următoarele rezultate:

Phoenix Constanța – CSM Târgoviște 21-12;

FCC ICIM CSB Arad – CSM Târgoviște 0-W (forfait al echipei din Arad).

Faza eliminatorie

Agronomia București – CSM Târgoviște 18-8.

Lotul echipei noastre a fost format din: Cristina Florina Anastasescu, Laura Brebene, Alina Mihaela Chivu, Daiana Tănase.

CS Municipal Târgoviște a obținut locul 7 la finalul competiției.

 

Sursă foto: Adevărul.

Comunicat de presă – 27.12.2017


COMUNICAT DE PRESĂ

Târgoviște, 27.12.2017

            Având în vedere hotararea Curții de Apel Ploiești de respingere a apelurilor formulate, ca fiind nefondate, în speța George Dikeoulakos vs. CSM Târgoviște și pentru că am primit foarte multe întrebari în această perioadă, suntem datori să informăm opinia publică cu privire la câteva aspecte.

             Astfel, prin respingerea apelurilor s-a decis păstrarea deciziei Tribunalului Dâmbovița, prin care se recunoaște doar parțial hotararea arbitrala 0383/13 emisă de BAT – F.I.B.A., în sensul că CSM Târgoviște va fi obligat doar la plata drepturilor bănești către doi dintre semnatarii contractului – Tube Sport & Media Ttd. Si CG Dimitropoulos &Sia EE, impresarul respectiv avocatul domnului Dikeoulakos, nu și la plata către acesta a sumelor stabilite de BAT, documentul fiind considerat a fi un contract de muncă, supus rigorilor judecății pe procedura conflictelor de muncă.

          Fostul președinte al clubului, prin avocat, a afirmat în instanță că acest contract care a produs efecte juridice importante, este un fals.

            Prin urmare, din cauza acestui contract semnat de un terț și ale unor erori grave în gestionarea situației la acel moment, clubul va rămâne în continuare cu sancțiunile impuse pe plan sportiv, dar este și bun de plată, parțial, conform unui contract reclamat de insuși fostul președinte al CSM Târgoviște, ca fiind un fals.

Din documentele existente se nasc câteva certitudini:

  • un terț a semnat contractul iar pe acesta, invocat ca fiind fals, apare o ștampila a clubului;
  • clubul a acceptat tacit sancțiunile sportive impuse încă din 2014 fără a reclama încă de atunci un fals;
  • un fost primar a semnat împuternicirea avocatului turc pentru a reprezenta clubul în procesul de la BAT, fără a avea calitatea de a face aceasta;
  • după ce a fost informat oficial despre amenda de 10.000 de franci elvețieni de la F.I.B.A., clubul nu a reacționat;
  • un fost angajat al clubului, a semnat și ștampilat adrese oficiale catre F.I.B.A. și Federația Română de Baschet, prin care a recunoscut decizia BAT (și implicit contractul);
  • același fost angajat a semnat și ștampilat adrese oficiale prin care a informat F.I.B.A. si F.R.B. despre plata parțială facută în contul lui Dikeoulakos;
  • un om de afaceri, implicat în trecut în baschetul târgoviștean, a facut o plata direct in contul bancar al lui Dikeoulakos, in cuantum de 10.000 euro, menționând că banii sunt în contul sancțiunii impuse prin decizia BAT 0383/13.

           În concluzie, având în vedere faptul că aceste fapte au blocat obiectul de activitate al clubului, iar prejudiciile pe plan sportiv și financiar afecteaza grav activitatea acestuia, CSM Târgoviște se va adresa instituțiilor care au capacitatea și rolul de a identifica dacă și cine se face vinovat pentru aceste prejudicii financiare și penalități sportive grave.

Președintele CSM Târgoviște –  Ciprian Prisăcaru

 

Baschet – Victorie in derby


Sambata seara in polivalenta targovisteana aproximativ 300 de iubitori ai sportului au urmarit jocul din cadrul etapei a doua a Ligii I la baschet Feminin – Grupa I. Dupa obiectivele declarate la inceputul sezonului, acest meci a fost catalogat ca fiind derbyul seriei. Si asteptarile s-au confirmat, meciul fiind unul echilibrat, cu faze reusite de ambele parti si jucatoare care au aratat ca scoala targovisteana de baschet feminin ramane una dintre cele mai bune din tara.

Echipa constanteana a beneficiat de aportul a doua jucatoare din USA, jucatoare care au tinut echilibrul in primele trei sferturi, alaturi de ele o evolutie buna avand si Selena Kirberg, o jucatoare care in trecut a imbracat si tricoul echipei noastre.

Fetele noastre au inceput cu multa incredere si dorinta de a arata ca suntem o echipa puternica, unita si completa.

A fost fara doar si poate seara Alinei Chivu, o baschetbalista care pare ca la Targoviste si-a gasit locul si care suntem siguri ca va fi o jucatoare decisiva in acest sezon. Alaturi de Alina, au venit experimentatele Larisa Toma si Shanita Arnold, dar si felinele tinere Laura Vaida (transferata de la Olimpia Bucuresti), Alexandra Ghiță, Carla Popescu si Denisa Vați (transferata de la LPS Arad), jucatoare de 16 si 17 ani, componente ale loturilor nationale ale Romaniei.

“În primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți astăzi in sala și ne-au susținut la primul meci oficial, jucat acasă, în noul sezon al echipei de baschet CSM Târgoviște. Astăzi am disputat cel mai dificil meci din grupa, ambele echipe având același obiectiv în acest an competițional: promovarea. Revenind la meciul cu Phoenix Constanța, un meci în care am luptat ca o echipă, ne-am ajutat in momentele dificile, ne-am susținut și ne-am concentrat pentru a obține o victorie pentru care am muncit zi de zi.  Sunt mândră ca sunt aici , ca fac parte din acest colectiv, că suntem unite și ne dorim sa ne atingem toate obiectivele propuse.
Va rugam sa ne sustineti la urmatorul meci care se va disputa în Sala Sporturilor, impotriva celor de la Phoenix Galati , miercuri la ora 15:00!” a declarat Alina Chivu, cea mai buna jucatoare a meciului.

Echipa a fost condusa perfect de pe banca tehnica, acolo unde gasim valorosul tandem Cătălin Tănase – Valerian Ioan, asistați de medicul Lucian Chețan si maseurul Ghiță Călinescu. De remarcat sfertul patru in care schimbarile tactice ne-au adus o victorie meritata si asteptata.

La finalul jocului, profesorul Catalin Tanase ne-a declarat:

“Am reușit sa câștigam primul meci pe teren propriu cu una dintre contracandidatele noastre la promovare. A fost un meci echilibrat, Constanta are in lot 2 jucătoare din SUA care au fost principalele lor marcatoare și care au fost greu de anihilat dar in final, experiența Larisei Toma și Alinei Chivu combinata cu ambiția și dăruirea tinerelor Laura Vaida și Carla Popescu au făcut diferența. Felicit întreaga echipa pentru acest rezultat și sper sa creștem de la meci la meci.”

Le felicitam pe fetele noastre si va adresam invitatia de a le urmari miercuri, la Sala Sporturilor, incepand cu ora 15:00, in meciul contra echipei Phoenix 2 Galați.

Events

Nothing Found

Sorry, no posts matched your criteria