Posts

Hai la volei!


Duminică dimineață, începând cu ora 11.00, sunteți așteptați la Sala Sporturilor din Târgoviște pentru a susține echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal, vicecampioană națională! Dâmbovițencele vor întâlni, în cadrul etapei a XVI-a, formația CSU Medicina Târgu Mureș, ocupantă a locului 6 în clasamentul Diviziei A1. Intrarea la meci va fi liberă. Hai la Sală! Hai la volei de calitate!

CS Municipal a transferat-o pe Ildiko Nagy


Conducerea echipei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a reușit să obțină semnătura jucătoarei Ildiko Nagy, care a evoluat până la finele anului 2015 pentru ICIM Univ. Vasile Goldiș Arad. Pivotul în vârstă de 32 de ani a sosit la Târgoviște în această dimineață, iar contractul a fost parafat și înregistrat la Federația Română de Baschet în urmă cu puțin timp.

Ildiko Nagy este primul transfer realizat de campioana României de baschet feminin în 2016, iar jucătoarea se află pentru a doua oară la Târgoviște. La jumătatea anilor 2000, Nagy a fost legitimată la Livas Târgoviște, echipă cu care a cucerit și un titlu național.

Sursa foto: alba24.ro

Zoran Terzic este noul antrenor al echipei de volei CSM Targoviste!


Incepand de luni, 4 ianuarie 2016, echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Targoviste va fi pregatita de tehnicianul sarb Zoran Terzic. Acordul dintre clubul nostru si tehnicianul sarb este valabil pana la finele actualului sezon competitional.

Zoran Terzic este considerat unul dintre cei mai mari specialisti din voleiul european si de-a lungul carierei sale a mai condus formatii din Romania precum Metal Galati, Medicina Tg. Mures si Dinamo Bucuresti. Cu Metal Galati,  Zoran Terzic a cucerit patru titluri nationale si a evoluat in Champions League. Terzic este actualul selectioner al primei reprezentative a Serbiei, vicecampioana mondiala in exercitiu si fosta campioana a Europei.

Pe langa acordul cu Zoran Terzic, CS Municipal Targoviste a mai reusit sa achizitioneze si trei jucatoare, care se vor alatura actualului lot existent.

  • Suzana Cebic (Serbia), care a evoluat si in stagiunea precedenta la CS Municipal joaca pe postul de libero si a fost legitimata ultima oara la Beijing Baw.
  • Bianka Busa (Serbia) are 21 de ani si a jucat la Vizura Belgrad si Volley Vicennza (Italia). Postul pe care Busa evolueaza este “secund” (pozitia 4).
  • Marta Drpa (Serbia) a implinit 26 de ani si la fel ca si in cazul Biankai Busa a fost legitimata ultima oara ]n campionatul Italiei, la Volley Vicenza. Drpa evolueaza in pozitia 2 “universal”.

Clubul Sportiv Municipal Targoviste si antrenorii Stefano Micoli si Antonio D’Ambrosio au incheiat, pe cale amiabila, colaborarea, conducerea CSM dorind astfel sa le multumeasca celor doi pentru activitatea depusa in cadrul clubului.

Meciul cu Alexandria a fost amânat!


La finele acestei săptămâni campioana României la baschet feminin trebuia să joace la Alexandria în cea de-a 14 a etapă a Ligii Naționale. Pentru că sala din municipiul teleormănean se află în plin proces de modernizare, oficialii gazdelor au cerut amânarea meciurilor din această perioadă.

Astfel, CS Municipal Târgoviște va mai disputa două partide până la finalul anului, cu Sepsi Sf. Gheorghe, pe 23 decembrie în deplasare și cu CSU Alba Iulia, pe 28 decembrie, pe teren propriu.

 

 

Baschet, Etapa a 14-a

 

Sâmbătă, 19.12.2015

CS Universitatea Cluj-Napoca     – CS Rapid București

Olimpia CSU Brașov                  – ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe

CS Universitatea Alba Iulia         – CS Phoenix Galați

CS Municipal Satu Mare             – BCM Danzio Timișoara

Duminică, 20.12.2015

CS B Teleorman Alexandria        – CS Municipal Târgoviște – amânat

Univ V. Goldiș ICIM Arad stă

 

CLASAMENT:

1. ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe             12         12         0          1060-570           24

2. Olimpia CSU Brașov                          12         10         2          915-686 22

3. CS Universitatea Alba Iulia                 12         8          4          839-669 20

4. CS Municipal Târgoviște                  12         7          5          940-730 19

5. Univ V. Goldiș ICIM Arad                   11         8          3          856-602 19

6. CS Universitatea Cluj-Napoca             12         6          6          804-786 18

7. CS Phoenix Galați                              11         6          5          813-752 17

8. CS B Teleorman Alexandria                12         5          7          766-798 17

9. BCM Danzio Timișoara                       11         3          8          697-805 14

10. CS Rapid București                          13         1          12         531-1053           14

11. CS Municipal Satu Mare                   14         0          14         582-1352           14

 

Etapa a 15-a

Marți, 17.11.2015

CS Rapid București                   – Univ V. Goldiș ICIM Arad 46 – 88 (9-28, 9-20, 8-20, 20-20)

Miercuri, 23.12.2015

CS B Teleorman Alexandria        – Olimpia CSU Brașov

ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe     – CS Municipal Târgoviște

BCM Danzio Timișoara              – CS Universitatea Alba Iulia

CS Phoenix Galați                     – CS Municipal Satu Mare

CS Universitatea Cluj-Napoca stă

Două victorii cu Rapidul!


CS Municipal Târgoviște      – CS Rapid București    91 – 51 (27-11, 23-9, 22-16, 19-15) – baschet feminin;

CS Rapid București – CSM Târgoviște     0:3 (8:25, 13:25, 11:25) – volei feminin.

BASCHET

Așa cum era de așteptat, Municipal Târgoviște a reușit să bată Rapidul în prima etapă a returului din Liga Națională de baschet feminin. În fața unei formații fără pretenții, campioana a reușit o victorie lejeră, care o menține pe locul șase în clasamentul primei divizii.

Partida din Sala Sporturilor nu a avut istoric, jucătoarele dâmbovițene fiind mereu la timonă și reușind să-și asigure un avantaj confortabil încă din primul sfert.

Chiar dacă meciul nu a suscitat un interes foarte mare din partea suporterilor dâmbovițeni, numărul mare de puncte reușit de CS Municipal a făcut ca duelul de sâmbătă seara să fie foarte agreabil pentru cei care au înfruntat frigul și au venit în Polivalentă pentru a se destinde preț de aproape o oră și jumătate.

VOLEI

Meciul de sâmbătă dimineața, din sala Rapid, a fost ca o injecție pentru echipa. Repede și puțin dureros. Practic, bucureștencele și-au dat seama că totul e gata după câteva zeci de minute în care nu au reușit să dea nicio replica vicecampioanei. CS Municipal a învins fără drept de apel și are timp sufficient pentru a pregăti jocul din etapa următoare, unde va da piept cu Dinamo, o rivală direct în lupta pentru podiumul Diviziei A la volei feminin.

Reguli de acces la meciul de baschet CSM Târgoviște – Sepsi Sf. Gheorghe


Reguli de acces și conduită la CSM Târgoviște – Sepsi Sf. Gheorghe (astăzi, ora 18.00, Sala Polivalentă):

1. Accesul publicului spectator se va face doar în baza invitațiilor emise de CSM Târgoviște și cu prezentarea buletinului de identitate. Accesul se va face pe intrările LATERALE ale Sălii Polivalente, respectiv cea dinspre LIDL și cea dinspre autogară.

INVITAȚIILE SE DISTRIBUIE LA SEDIUL CLUBULUI CSM TÂRGOVIȘTE, PÂNĂ LA ORA 16, IAR DE LA 16.30 LA SALA POLIVALENTĂ.

2. Este permis accesul cu steaguri ale României și cu steaguri în culorile CSM-ului. Orice banner va fi verificat la intrare.

3. Nu vor fi tolerate manifestările xenofobe și/sau rasiste. Organizatorii avertizează că suporterii care nu vor respecta aceste indicații vor fi evacuați din Sala Polivalenta.

4. Nu răspundeți, sub nicio formă, eventualelor provocări ale fanilor de la Sf. Gheorghe, în afara Polivalentei. În tribune nu vor avea acces decât suporterii campioanei României.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la sală, în număr cât mai mare!

Municipal pierde teren


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a încheiat turul de campionat pe locul șase, mult sub pretențiile suporterilor, însă în concordanță cu ceea ce s-a petrecut în această toamnă în tabăra campioanei.

Ultima înfrângere suferită de trupa lui Predrag Vasic a fost cea de pe teren propriu cu Olimpia Brașov. Dâmbovițencele nu au emis nicio pretenție în duelul disputat duminică în Sala Sporturilor din Târgoviște, ardelencele impunându-se de o manieră de neconceput pentru fanii campioanei în urmă cu câteva luni.

Cu excepția succesului repurtat în fața Aradului, CS Municipal a pierdut toate partidele disputate în fața echipelor aflate pe primele cinci locuri ale campionatului.

Baschet, Etapa a 11-a (ultima a turului)

Sâmbătă, 28.11.2015

Univ V. Goldiș ICIM Arad              – CS Universitatea Cluj-Napoca  67 – 50 (22-6, 16-8, 13-21, 16-15)

Duminică, 29.11.2015

CS Municipal Târgoviște               – Olimpia CSU Brașov                      62 – 81 (11-19, 8-21, 21-24, 22-17)

CS Municipal Satu Mare                – CS Universitatea Alba Iulia         52 – 108 (17-26, 11-19, 10-22, 14-41)

BCM Danzio Timișoara                   – CS Phoenix Galați                          80 – 89 (26-27, 14-17, 19-26, 21-19)

ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe          – CS B Teleorman Alexandria       98 – 44 (23-12, 25-5, 25-13, 25-14)

CS Rapid București a stat

 

CLASAMENT:

1. Sepsi Sic Sf. Gheorghe              10   10   0              875-474                20

2. Univ V. Goldiș ICIM Arad          11    8   3                856-602                19

3. Olimpia CSU Brașov                    10    8   2                744-589                18

4. CS Universitatea Alba Iulia       10    7   3                702-564                17

5. Universitatea Cluj-Napoca      10    5   5                673-663                15

6. CS Municipal Târgoviște          10    5   5                741-654                15

7. CS Phoenix Galați                        10    5   5                742-694                15

8. CS B Teleorman Alexandria     10     4   6               633-662                14

9. BCM Danzio Timișoara               10    3   7                645-732                13

10. CS Rapid București                    11    1   10             422-889                12

11. CS Municipal Satu Mare         10    0   10             423-933                10

 

Etapa a 12-a (prima a returului)

Sâmbătă, 05.12.2015

CS Universitatea Cluj-Napoca     – BCM Danzio Timișoara

CS Municipal Târgoviște                – CS Rapid București

CS Universitatea Alba Iulia           – ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe

CS Municipal Satu Mare                – CS B Teleorman Alexandria

Olimpia CSU Brașov stă

Joi, 17.12.2015

Univ V. Goldiș ICIM Arad              – CS Phoenix Galați

CSM Târgoviște, noua lideră a voleiului feminin!


Știința Bacău – CSM Tîrgoviște 0:3 (25:27, 13:25, 24:26)

Victorie entuziasmantă pentru echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște pe terenul Științei Bacău, una dintre favoritele la cucerirea titlului național. După cele două eșecuri înregistrate cu CSM București, în campionat, și Azeryol Baku, în CEV Cup, elevele lui Stefano Micoli au reușit unul dintre cele mai importante rezultate din actualul campionat regulat. 

Conștiente de importanța partidei, târgoviștencele au plecat în Moldova cu un singur gând: victoria. Numai că înainte de disputarea jocului, jucătoarele noastre au aflat că nu se vor confrunta cu trupa lui Florin Grapă la Bacău, ci la Piatra Neamț după ce autoritățile din orașul lui Bacovia au închis sala pentru că nu îndeplinea condițiile de siguranță pentru găzduirea unui asemenea duel. Chiar și așa, vicecampioana a reușit să se concentreze perfect și să obțină un succes absolut vital pentru ocuparea unui loc în fruntea clasamentului la finele sezonului regulat.

Două seturi câștigate în prelungiri și unul la o diferență astronomică i-au asigurat vicecampioanei un succes important în economia actualului sezon, dar și prima poziție din clasamentul Diviziei A1. Cel puțin până la duelul restanță dintre CS Alba Blaj și SCM Craiova voleibalistele noastre vor ocupa prima poziție, mai ales că în următoarea rundă vor înfrunta, tot în deplasare, Universitatea Cluj Napoca, penultima clasată în primul eșalon al voleiului feminin românesc.

Sursa foto: www.sport.bacaul.ro

Campioana, înfrântă la Cluj!


Universitatea Cluj Napoca – CS Municipal Târgoviște 87-79  (21-24, 15-24, 32-13, 19-18)

După o serie de rezultate pozitive, care au culminat cu succesul de răsunet obținut în fața rivalei ICIM Arad, CS Municipal Târgoviște a clacat în deplasarea de la Cluj Napoca. Jucătoarele dâmbovițene au condus ostilitățile până la pauză după care au urmat 10 minute de coșmar. În acest interval de timp, CSM-ul a primit 32 de puncte și au marcat 13, irosind întreg avansul pe care-l acumulaseră până atunci.

Ashley Grimes a fost „călăul” Târgoviștei în duelul de la Cluj Napoca, aceasta reușind să înscrie 24 de puncte, care au contat enorm în stabilirea rezultatului final.

Marcatoarele Municipalului în meciul de miercuri au fost:

A. Thompson 7, T. Principe 8, D. Cosby 28, A. Pop 6, A. Olah 9, L. Toma 4, A. Huțanu 3, T. Wampler 14.

Antrenor: P. Vasic

Sursa foto: Monitorul de Cluj

CSM, eliminată din CEV Cup


Azeryol Baku – CS Municipal Târgoviște 3-0 (25-23, 25-23, 25-17) (15-13)

Aventura echipei de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște în CEV Cup s-a încheiat. Jucătoarele pregătite de Stefano Micoli au părăsit competiția după ce au pierdut cu 3-0 returul din „dubla” cu Azeryol Baku, dar și „setul de aur”, care trebuia să stabilească formația care merge în turul al doilea al competiției continentale.

Meciul de la Baku a fost foarte echilibrat în primele seturi, cele două combatante mergând cap la cap până spre finalul fiecărei manșe. De fiecare dată, gazdele au gestionat mai bine situația, iar șansa le-a surâs, În setul al treilea Azeryol a revenit uluitor de la 12-17 și a reușit să-și atingă obiectivul, respectiv victoria la o diferență care să trimită meciul în „decisiv”.

Din păcate, lipsa de experiență a jucătoarelor noastre și-a spus cuvântul, iar formația din Baku a izbutit să ajungă prima la 15 și să obțină calificarea în turul al doilea.

Pentru CS Municipal Târgoviște aventura europeană continuă în Challenge Cup, acolo unde ar putea da peste TRABZON Idman Ocagi, echipă care a câștigat Liga Balcanică și care va juca în primul tur al Challenge Cup contra formației AON Pannaxiakos NAXOS.

Sursa foto: www.cev.lu