Posts

Obligatoriu victorie!


Miercuri seară, campioana joacă ultimul meci de pe teren propriu din sezonul regulat. 

 

Sala Sporturilor din municipiu va găzdui miercuri, 27 ianuarie, de la ora 18.30 meciul de baschet dintre CSM Târgoviște și Universitatea Cluj Napoca. Aruncând o privire peste clasament ne dăm seama că partida de mâine are o miză foarte importantă. Campioana va termina pe locul 4 sezonul regulat, indiferent de rezultatele pe care le va înregistra în ultimele două jocuri (Cluj – miercuri și Brașov – duminică). Una peste alta, Municipal va întâlni în sferturi ocupanta locului 5, care poate fi  ICIM Arad sau adversara de mâine, U Cluj. Pentru ca misiunea să fie mai ușoară, fetele lui Vasic trebuie să le învingă pe clujence în meciul din Polivalentă pentru a întâlni  junioarele Aradului în prima manșă a play-off-ului. Dacă vor pierde, baschetbalistele din Târgoviște dau tot peste Cluj în sferturile de finală.

În concluzie, așteptăm la Sala Sporturilor toți iubitorii baschetului târgoviștean! Încep meciurile care contează. Să arătăm unei țări întregi că la Târgoviște, pasiunea și dragostea pentru baschet sunt mai presus decât orice altceva și că pot face minuni în orice moment!

În tur, U Cluj a învins CSM-ul, scor 87-79.

Misiune îndeplinită


Campioana României la baschet feminin și-a făcut de minune treaba în ultimele jocuri din campionat. CS Municipal a disputat 3 partide în doar 5 zile și a reușit să obțină victoria în fiecare dispută. Pe rând, fetele lui Predrag Vasic au trecut de Timișoara, au spulberat Aradul, iar astăzi, le-au arătat și jucătoarelor din Alexandria că evoluează pentru campioana țării și pentru cel mai valoros club de baschet feminin din România. 

 

CSBT Alexandria – CSM Târgoviște, 54-66 ( 14-22, 17-13, 15-15, 8-16)

Baschetbalistele Municipalului și-au luat meseria de campioane în serios! Înțelegând, în cele din urmă, la ce formație au ajuns, jucătoarele de la Târgoviște au spulberat tot în campionat în ultimele 5 jocuri. Ultima victimă a fost CSBT Alexandria. CSM-ul a dat uitării înfrângerea din tur și a răzbunat formația din Teleorman cum a putut de bine. E adevărat, cu mici emoții, campioana a reușit o victorie superbă în Sala din Craiova. Trioul Cosby – Green – Wampler a fost decisiv și în această partidă. Cele 3 americance au înscris 52 din cele 66 de puncte ale echipei. Scorul a fost completat de Andreea Orosz, Larisa Toma, Net Thompson, fiecare cu câte 4 puncte și de Ildiko Nagy cu 2 puncte.

CSM e pe 4 în Liga Națională

Campiona și-a depășit obiectivul stabilit la începutul sezonului, și anume clasarea pe locurile 7-8. După această victorie, echipa pregătită de Predrag Vasic a urcat pe locul 4 în campionat, cu mult peste așteptările oficialilor. Șefii campioanei mai au timp până pe 29 ianuarie să aducă întăriri. Nu de alta, dar parcă miroase a finală și în acest sezon!

Noile achiziții ale CSM-ului, prezentate oficial


Miercuri după-amiază la Sala Polivalentă a avut loc o conferință de presă susținută de conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, împreună cu reprezentanții administrației publice locale. În cadrul acesteia au fost prezentate ultimele achiziții ale celor două secții de baschet și volei, dar s-a discutat și despre perspectivele echipelor pentru a doua parte a sezonului.

 

 

Președintele, Ciprian Iugulescu, împreună cu primarul municipiului Cristian Stan au prezentat în cadrul întâlnirii noul antrenor al secției de volei, dar și cele 3 jucătoare care se vor alătura lotului vice-campioanei. Zoran Terzic este considerat unul dintre cei mai mari specialiști din voleiul european și de-a lungul carierei sale a mai condus formații din România. Acesta este actualul selecționer al primei reprezentative a Serbiei, vice-campioană mondială în exercițiu și fostă campioană a Europei. Alături de el au mai ajuns la Târgoviște Suzana Cebic, Bianka Busa și Marta Drpa.

Mă simt încântat să revin după 5 ani în România. Obiectivele și ambițiile Clubului, dar și ale mele, bineînțeles, sunt mari. Noi vrem să creștem în acest sezon și astfel să cucerim Cupa României și Campionatul. Va fi dificil, dar cred în echipa mea și chiar cred că putem face asta. – a declarat noul antrenor al vice-campioanei.

 

 

Dacă la volei obiectivele sunt deja clare, la secția de baschet planurile s-au mai schimbat. La începutul sezonului oficialii vorbeau despre clasarea pe locurile 5-8, însă acum targetul a devenit ocuparea primelor 4 poziții. De asemenea, conducerea încearcă să mai parafeze transferuri în perioada de timp imediat următoare. La conferință a fost prezentă și Ildiko Nagy, ultima achiziție a campioanei de la baschet.

Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să continui la Târgoviște, având în vedere problemele de la Arad. Mi-aș dori ca în acest sezon să ajungem cât mai sus pe podium. – a spus aceasta.

 

 

Echipa de baschet va susține următorul meci din campionat pe data de 16 ianuarie, în deplasare la Danzio Timișoara, în timp ce vice-campioana de la volei va disputa pe 23 ianuarie primul joc pe 2016, tot în deplasare, împortiva echipei din Iasi, Penicilina.

 

CS Municipal a transferat-o pe Ildiko Nagy


Conducerea echipei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a reușit să obțină semnătura jucătoarei Ildiko Nagy, care a evoluat până la finele anului 2015 pentru ICIM Univ. Vasile Goldiș Arad. Pivotul în vârstă de 32 de ani a sosit la Târgoviște în această dimineață, iar contractul a fost parafat și înregistrat la Federația Română de Baschet în urmă cu puțin timp.

Ildiko Nagy este primul transfer realizat de campioana României de baschet feminin în 2016, iar jucătoarea se află pentru a doua oară la Târgoviște. La jumătatea anilor 2000, Nagy a fost legitimată la Livas Târgoviște, echipă cu care a cucerit și un titlu național.

Sursa foto: alba24.ro

Meciul cu Alexandria a fost amânat!


La finele acestei săptămâni campioana României la baschet feminin trebuia să joace la Alexandria în cea de-a 14 a etapă a Ligii Naționale. Pentru că sala din municipiul teleormănean se află în plin proces de modernizare, oficialii gazdelor au cerut amânarea meciurilor din această perioadă.

Astfel, CS Municipal Târgoviște va mai disputa două partide până la finalul anului, cu Sepsi Sf. Gheorghe, pe 23 decembrie în deplasare și cu CSU Alba Iulia, pe 28 decembrie, pe teren propriu.

 

 

Baschet, Etapa a 14-a

 

Sâmbătă, 19.12.2015

CS Universitatea Cluj-Napoca     – CS Rapid București

Olimpia CSU Brașov                  – ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe

CS Universitatea Alba Iulia         – CS Phoenix Galați

CS Municipal Satu Mare             – BCM Danzio Timișoara

Duminică, 20.12.2015

CS B Teleorman Alexandria        – CS Municipal Târgoviște – amânat

Univ V. Goldiș ICIM Arad stă

 

CLASAMENT:

1. ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe             12         12         0          1060-570           24

2. Olimpia CSU Brașov                          12         10         2          915-686 22

3. CS Universitatea Alba Iulia                 12         8          4          839-669 20

4. CS Municipal Târgoviște                  12         7          5          940-730 19

5. Univ V. Goldiș ICIM Arad                   11         8          3          856-602 19

6. CS Universitatea Cluj-Napoca             12         6          6          804-786 18

7. CS Phoenix Galați                              11         6          5          813-752 17

8. CS B Teleorman Alexandria                12         5          7          766-798 17

9. BCM Danzio Timișoara                       11         3          8          697-805 14

10. CS Rapid București                          13         1          12         531-1053           14

11. CS Municipal Satu Mare                   14         0          14         582-1352           14

 

Etapa a 15-a

Marți, 17.11.2015

CS Rapid București                   – Univ V. Goldiș ICIM Arad 46 – 88 (9-28, 9-20, 8-20, 20-20)

Miercuri, 23.12.2015

CS B Teleorman Alexandria        – Olimpia CSU Brașov

ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe     – CS Municipal Târgoviște

BCM Danzio Timișoara              – CS Universitatea Alba Iulia

CS Phoenix Galați                     – CS Municipal Satu Mare

CS Universitatea Cluj-Napoca stă

Două victorii cu Rapidul!


CS Municipal Târgoviște      – CS Rapid București    91 – 51 (27-11, 23-9, 22-16, 19-15) – baschet feminin;

CS Rapid București – CSM Târgoviște     0:3 (8:25, 13:25, 11:25) – volei feminin.

BASCHET

Așa cum era de așteptat, Municipal Târgoviște a reușit să bată Rapidul în prima etapă a returului din Liga Națională de baschet feminin. În fața unei formații fără pretenții, campioana a reușit o victorie lejeră, care o menține pe locul șase în clasamentul primei divizii.

Partida din Sala Sporturilor nu a avut istoric, jucătoarele dâmbovițene fiind mereu la timonă și reușind să-și asigure un avantaj confortabil încă din primul sfert.

Chiar dacă meciul nu a suscitat un interes foarte mare din partea suporterilor dâmbovițeni, numărul mare de puncte reușit de CS Municipal a făcut ca duelul de sâmbătă seara să fie foarte agreabil pentru cei care au înfruntat frigul și au venit în Polivalentă pentru a se destinde preț de aproape o oră și jumătate.

VOLEI

Meciul de sâmbătă dimineața, din sala Rapid, a fost ca o injecție pentru echipa. Repede și puțin dureros. Practic, bucureștencele și-au dat seama că totul e gata după câteva zeci de minute în care nu au reușit să dea nicio replica vicecampioanei. CS Municipal a învins fără drept de apel și are timp sufficient pentru a pregăti jocul din etapa următoare, unde va da piept cu Dinamo, o rivală direct în lupta pentru podiumul Diviziei A la volei feminin.

Reguli de acces la meciul de baschet CSM Târgoviște – Sepsi Sf. Gheorghe


Reguli de acces și conduită la CSM Târgoviște – Sepsi Sf. Gheorghe (astăzi, ora 18.00, Sala Polivalentă):

1. Accesul publicului spectator se va face doar în baza invitațiilor emise de CSM Târgoviște și cu prezentarea buletinului de identitate. Accesul se va face pe intrările LATERALE ale Sălii Polivalente, respectiv cea dinspre LIDL și cea dinspre autogară.

INVITAȚIILE SE DISTRIBUIE LA SEDIUL CLUBULUI CSM TÂRGOVIȘTE, PÂNĂ LA ORA 16, IAR DE LA 16.30 LA SALA POLIVALENTĂ.

2. Este permis accesul cu steaguri ale României și cu steaguri în culorile CSM-ului. Orice banner va fi verificat la intrare.

3. Nu vor fi tolerate manifestările xenofobe și/sau rasiste. Organizatorii avertizează că suporterii care nu vor respecta aceste indicații vor fi evacuați din Sala Polivalenta.

4. Nu răspundeți, sub nicio formă, eventualelor provocări ale fanilor de la Sf. Gheorghe, în afara Polivalentei. În tribune nu vor avea acces decât suporterii campioanei României.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la sală, în număr cât mai mare!

Municipal pierde teren


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a încheiat turul de campionat pe locul șase, mult sub pretențiile suporterilor, însă în concordanță cu ceea ce s-a petrecut în această toamnă în tabăra campioanei.

Ultima înfrângere suferită de trupa lui Predrag Vasic a fost cea de pe teren propriu cu Olimpia Brașov. Dâmbovițencele nu au emis nicio pretenție în duelul disputat duminică în Sala Sporturilor din Târgoviște, ardelencele impunându-se de o manieră de neconceput pentru fanii campioanei în urmă cu câteva luni.

Cu excepția succesului repurtat în fața Aradului, CS Municipal a pierdut toate partidele disputate în fața echipelor aflate pe primele cinci locuri ale campionatului.

Baschet, Etapa a 11-a (ultima a turului)

Sâmbătă, 28.11.2015

Univ V. Goldiș ICIM Arad              – CS Universitatea Cluj-Napoca  67 – 50 (22-6, 16-8, 13-21, 16-15)

Duminică, 29.11.2015

CS Municipal Târgoviște               – Olimpia CSU Brașov                      62 – 81 (11-19, 8-21, 21-24, 22-17)

CS Municipal Satu Mare                – CS Universitatea Alba Iulia         52 – 108 (17-26, 11-19, 10-22, 14-41)

BCM Danzio Timișoara                   – CS Phoenix Galați                          80 – 89 (26-27, 14-17, 19-26, 21-19)

ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe          – CS B Teleorman Alexandria       98 – 44 (23-12, 25-5, 25-13, 25-14)

CS Rapid București a stat

 

CLASAMENT:

1. Sepsi Sic Sf. Gheorghe              10   10   0              875-474                20

2. Univ V. Goldiș ICIM Arad          11    8   3                856-602                19

3. Olimpia CSU Brașov                    10    8   2                744-589                18

4. CS Universitatea Alba Iulia       10    7   3                702-564                17

5. Universitatea Cluj-Napoca      10    5   5                673-663                15

6. CS Municipal Târgoviște          10    5   5                741-654                15

7. CS Phoenix Galați                        10    5   5                742-694                15

8. CS B Teleorman Alexandria     10     4   6               633-662                14

9. BCM Danzio Timișoara               10    3   7                645-732                13

10. CS Rapid București                    11    1   10             422-889                12

11. CS Municipal Satu Mare         10    0   10             423-933                10

 

Etapa a 12-a (prima a returului)

Sâmbătă, 05.12.2015

CS Universitatea Cluj-Napoca     – BCM Danzio Timișoara

CS Municipal Târgoviște                – CS Rapid București

CS Universitatea Alba Iulia           – ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe

CS Municipal Satu Mare                – CS B Teleorman Alexandria

Olimpia CSU Brașov stă

Joi, 17.12.2015

Univ V. Goldiș ICIM Arad              – CS Phoenix Galați

Campioana a câștigat „Unicul Derby”


CS Municipal Târgoviște – Univ. Vasile Goldiș ICIM Arad 81 -74 (17-22, 14-16, 19-15, 31-21)

Atunci când încep un nou sezon în baschetul feminin românesc, Târgoviște și Arad își propun, de fiecare dată, obiective îndrăznețe, însă cel mai important target pentru cele două echipe este, cu siguranță, victoria în meciurile directe. În actualul campionat nimeni nu dădea șanse Municipalului. Nici măcar Marcel Urban, omul setat să plângă de milă ICIM-ului și să spună despre Târgoviște că este echipa cea mai bogată, frumoasă, deșteaptă și valoroasă din liga națională, nu a mai avut curajul să spună că echipa sa pornește cu șansa a doua.

După prestațiile lamentabile din rundele precedente, CSM părea victimă sigură în fața rivalei de moarte, iar primele două sferturi veneau să întărească pronosticurile specialiștilor. ICIM a jucat cu încrederea echipei care nu poate pierde duelul din Polivalentă, în vreme ce Târgoviștea a înotat pentru a se menține aproape de adversară.

După pauză însă s-a petrecut minunea. Predrag Vasic și-a instruit trupa așa cum a învățat în războaiele care au măcinat fosta Iugoslavie și la care tehnicianul a participat direct și  campioana a început cursa de urmărire. Primul pas l-a făcut în sfertul al treile, când a redus considerabil din diferență, ICIM având un avantaj de numai trei puncte înainte de ultimul asalt. Dâmbovițence au simțit că se poate și împinse de la spate de un public minunat și-au forțat limitele. Au tras din greu și au izbutit să schimbe soarta unui joc ce părea pierdut, aducând o bucurie imensă în tribunele Sălii Sporturilor, cum numai o victorie cu Aradul o poate face.

Marcatoare

CSM Târgoviște: Principe 10, Olah 8, Thompson 6, Cosby 17, Wampler 16, Toma 14,  Huțanu 4, Williams 4, Pop 2.

Antrenor: Predrag Vasic

Arad: Dyer 11, McCarthy 3, Laza 2, Gill 2Reid 25, Stoenescu 17, Hadzovic 14.

Antrenor: Jose Araujo

Victorie pe final de meci


CSM Târgoviște – Timișoara 67-65 (22-13, 15-14, 13-17, 17-21)

Campioana a reușit trei victorii consecutive în campionat. După Satu Mare și Galați, jucătoarele dâmbovițene au trecut și de Danzio Timișoara, însă partida din Sala Sporturilor nu a fost ușoară. În primul sfert Municipal a dominat și și-a asigurat un avantaj de 9 puncte, avantaj care avea să se dovedească decisiv în economia meciului de miercuri. Diferența s-a păstrat până la pauza mare, însă lucrurile aveau să se schimbe după cele două echipe au ieșit de la vestiare.

Bănțencele au început o cursă de urmărire furibundă, iar în ultimele secvențe ale jocului au trecut la conducere. O aruncare de trei puncte a Andrei Orosz a făcut ca tabela să arate avantaj pentru echipa noastră în momentul declanșării sirenei de final.

CS Municipal se impune la limită, dar o face și își trece în cont două puncte importante în lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Feminin.

Marcatoare

CSM Târgoviște: L. Toma 11, A. Olah 9, A. Pop 8, D. Cosby 6,  Principe 17, T. Wampler 16.

Danzio Timișoara: Grbic 15, Mitov 14, Wilson 12, Jaksic 9, Lough 7, Dumitrache 6, Zidaru 2.

Sursa foto: dbsport.ro